EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Neștiuta istorie și adevărata misiune a ambasadorului SUA

© Photo : Arhiva personală a lui Dragoș DumitriuDragoș Dumitriu
Dragoș Dumitriu - Sputnik Moldova-România
Adăpostit de opaca tăcere a comentatorilor și oamenilor politici, s-a petrecut recent un eveniment care este relevant pentru viitorul României - și poate chiar ale zonei.

BUCUREȘTI, 6 mart — Sputnik. Aflat într-una dintre numeroasele sale vizite prin județele României, ambasadorul SUA Hans Klemm a făcut o declarație despre "prioritățile SUA în România" precizând că "prima este promovarea securității țărilor noastre" și că "SUA și România au avut o colaborare extraordinară în domeniul apărării și al dezvoltării capacităților de descurajare a amenințărilor consistente din această regiune". Apoi Klemm folosește o retorică demnă de o cetate asediată: "Avem o colaborare foarte eficientă între serviciile de informații și instituțiile de aplicare a legii care ne permit să combatem (…) intențiile ostile ale țărilor vecine României de a submina instituțiile democratice și guvernarea democratică de aici". 

Este o declarație stupefiantă, care menționează clar mai întâi existența unor state cu intenții ostile față de România, apoi le definește geografic ca fiind "țări vecine României" și în final expune și ținta acestor intenții ostile — ordinea de stat din România. Mai clar spus, Klemm vorbește de o lovitură de stat pregătită de țări vecine.  Ce înseamnă această declarație extraordinară, cum se traduce ea în și prin misiunea ambasadorului "partenerului strategic"? Se poate corobora cu o altă mențiune ca prima prioritate a SUA în România este "promovarea securității țărilor noastre", deci și a SUA, "de descurajare a amenințărilor consistente din această regiune" — mă întreb ce amenințare pentru securitatea SUA poate veni din îndepărtatul și micul nostru areal? 

Reacțiile în urma acestei declarații — repet, extraordinare — au lipsit. Liderii statului s-au întrecut în a declara hotărârea de a achita de cei 2% pentru NATO, de a avea trupe și dotări militare NATO cât mai multe pe teritoriul românesc — poporul nu a fost întrebat, dar cred că nici nu mai e nevoie, veți vedea de ce. În schimb, de faptul că reprezentantul oficial al partenerului strategic vorbește în clar, oficial chiar, de țări vecine ostile — nimeni nu a spus, nu a remarcat nimic. Folosesc termenul "oficial", pentru că o declarație în care ambasadorul expune în clar, nu în principiu sau aluziv, prioritățile țării sale și ale unui parteneriat strategic militar, nu poate fi decât oficială. 

Paranteză: dacă vorbim de țări definite ca ostile, se pot aplica eventual prevederile Codului penal de la Titlul "Infracțiuni contra securității naționale". Fără să știi că o țară a fost desemnată "ostilă", de poți trezi acuzat de "ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale" (Art 394, Trădarea, articolul d). În cazul acesta chiar ziariștii de la Sputnik ar trebui să se teamă, fiindcă printe declarațiile lui Hans Klemm, date chiar în fața Senatului SUA, într-un se spune clar că "România va rezista la agresiunea Rusiei", deci Rusia ar putea fi o țară ostilă în viziunea lui Klemm, chiar dacă nu vecină. În aceste context, cum presa română și străină aberează de multe ori cu privire la scopul subversiv al unor articole publicate de Sputnik, cine ar putea considera condițiile "trădării" îndeplinite. 

Nelăsând de tot gluma la o parte, joaca de-a "fake news" poate avea, în același context de mai sus, un alt înțeles, ma refer la Art. 404 — "Comunicarea de informatii false" care sună așa: "Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani". De data asta nu mă refer la Sputnik, ci la o listă întreagă de surse românești — făcută chiar de "un român", care postează acolo 70 de agenții, site-uri, va chiar și câteva dintre cele mai cunoscute posturi de televiziune (atenție, Sputnik nu figurează printre ele). 

Trec acum la chestiunea serioasă legată de Hans Klemm și pun o întrebare firească după declarația în cauză — ce dorește, de fapt, ambasadorul SUA? S-a jucat cu vorbele? A folosit un clișeu "atlantist"? Sau e vorba de un pas calculat, bine gândit, o etapă a unui plan mai vast? O primă dificultate în a răspunde la această întrebare este chiar personajul în cauză — Klemm, Hans Klemm. Fiindcă, veți realiza în cele ce urmează, este un personaj de tip biblic — ne înclinăm (în fața) lui, dar habar nu avem cine este. 

Cine este, de fapt, ambasadorul Hans Klemm 

Nu e pentru prima dată când spun că îl consider pe Hans Klemm un ambasador excelent. Greșesc cei ce spun că valoarea sa stă doar în forța colosului american din spate; și predecesorii săi au fost reprezentanții superputerii mondiale, dar nu era prea băgați în seamă. Făceau și ei câte o afacere, mai profitau de vreun fond românesc, chestii omenești, deh, capitalismul are față umană. Klemm nu e așa; de când a venit în România face agenda zilei, este puternic în fața puternicilor, plăcut și prezent printre cetățeni, face donații de carte, cumpără tablouri și sprijină artiști români, are întâlniri cu studenții și tinerii antreprenori, iar presa, fără să-și dea seama când și cum, a ajuns să facă din fiecare vorbă a acestui diplomat o știre din prime time sau de prima pagină. Dacă adăugăm și amabilitatea sobră și discretă, protejarea trăirilor și a oricărui detaliu personal, toate acestea trădând o educație de excepție, ajungem la concluzia că Hans Klemm este un diplomat mult prea bun pentru (o țară ca) România. 

Îmi vine chiar să pun întrebare — a venit oare Hans Klemm doar pentru România? Și pun această întrebare pentru că istoria lui oferă un moment interesant în acest sens: 2010 — 2012, Afganistan. Mai exact, Hans Klemm a fost în acea perioadă ambasador (sau coordonator) pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii. Ce fel de stat de drept au edificat americanii și distinsul lor ambasador, cred că știe toată lumea,  mai ales militarii români trimiși acolo — un haos total, fundamentalism religios printre atentate, producere de droguri pentru țările europene (NATO) dar și furnizor de rebeli ai terorismului islamist. Și mai interesant este că, în perioada în care Hans Klemm "coordona" statul de drept din butoiul cu pulbere al islamismului (am numit Afganistanul), apar marile mișcări teroriste și războaiele civile de care ne plângem azi — și ale căror urmări le suportă întreaga lume. 

Coordonatorul focarului islamist la începerea nebuniei din Orient 

Pe scurt, în 2011 izbucnește războiul civil în Siria, apar grupările armate rebele (în mare parte finanțate de americani), izbucnește insurecția din Irak, pe celaltă parte a Mediteranei izbucnește "Primăvara arabă", care cuprinde și aruncă în flăcări Tunis, Libia, Egipt, Algeria, Yemen, apoi se întinde în Nigeria, căpătând forme cumplte, grotești, rămase aproape necunoscute nouă, datorită presei internaționale… 

Dar, cel mai important, tot în 2011, Califatul islamic (ISIS, ISIL, Daish sau cum ar fi numit) capătă adevărata forță. Motivul — ridicarea în fruntea acestei mișcări teroriste islamiste (finanțate inițial de serviciile americane), la finele lui 2010, a lui Abu Bakr al-Baghdadi (pe numele adevărat Ibrahim Awwad Ibrahim Ali al-Badri al-Samarrai) un terorist aflat timp de cinci ani în închisorile SUA (CIA) din sudul Irakului… și brusc eliberat! Tot brusc, preia mișcarea teroristă, care imedat începe să aibă armament, bani dar și o schemă "de lucru", mai exact o hartă a unor atacuri precise, ținte strategice, trasee economice, tunele în care s-au pregătit secvențe sofisticate ale unui plan de război — și așa începe nebunia din Orient, care durează și azi. 

Ei bine, în toată această perioadă, Klemm era "coordonatorul statului de drept" în focarul sunnit taliban; ca o paranteză explicativă, menționez că ISIS este o variantă radicală a sunni, whabbit-salafită, suniți-salafiți fiind și rebeli sirieni Al Nusra. În schimb Iranul, considerat de americani "originea axei răului", este șiit. În acea perioadă domnul Klemm, ale cărui calități le-am expus la începutul articolului, era cu vreo șase ani mai tânăr — deci, dacă acum, la aproape 59 de ani, este un timp atât de energic și omniprezent, vă dați seama cum era acum 6-7 ani? 

Putem oare să ne închipuim că Hans Klemm era atunci nepriceput, iar teroriștii arabi și traficul de droguri care finanța terorismul jucau pe lângă el, prin mijlocul "statului său de drept", fără ca el, ambasadorul coordonator, să poată face nimic? Sau, poate, misiunea sa era una mult mai complexă, în concordanță cu cele ale serviciilor americane care finanțau — și poate organizau — grupări rebele și (cel puțin azi considerate) teroriste? Pe pagina Departamentului de Stat se spune clar: "Din 2010 Klemm a condus TOATE programele civile și militare în materie de stat de drept în Afganistan". 

Specialistul trimis să rezolve confruntarea cu China 

Încă un capitol interesant și ignorat în România — înainte de Afganistan, Hans Klemm a avut o misiune diplomatică într-o țară numită Timorul de Est (Timor Leste). Ce-i aia, vor întreba mulți, vreo chestie minoră, i-au dat ceva nesemnificativ, era și el un sinecurist al Departamentului de Stat. Se impune o mică mare corecție — această insuliță muntoasă are o mare importanță, fiind un punct vital pe harta Tratatului Trans Pacific (TPP, o afacere de… 28 de trilioane de dolari anual), îndelung pregătită de administrația Obama. Iată ce spunea prestigioasa publicație "Geopolitical Mirror", în anul de grație pentru TPP, 2011: 

"De când Timor Leste și-a dobândit independența în 2002, micuțul teritoriu a cunoscut o competiție puternică între SUA și China. Cu toate că Timorul de Est nu a fost considerat ca fiind strategic pentru unul sau celălalt dintre state, ambele văd prezența lor pe acets teritoriu ca pe un barometru pentru concurența lor la nivel mondial". 

Este de menționat un fapt important: Timorul de Est și-a declarat independența în 1975, dar imediat puterile Occidentale și SUA au fost de acord ca armata indoneziană să ocupe noua republică; sub această ocupație s-a produs unul dintre cele mai cumplite masacre din istoria contemporană, 200.000 de oameni, aproape o treime din populație, fiind ucisă de ocupant la începutul anilor ´90 (aici un documentar despre această tragedie și despre cum a fost pusă la cale cu complicitatea "lumii civilizate"). Abia în 2002 Timorul se eliberează de trupele de ocupație, iar între China și SUA începe competiția descrisă mai sus. O competiție în regim "soft power". China trimite firme comerciale care preiau mare parte din comerțul insulei și își asigură o parte din guvern — în plus China susține toate demersurile Timorului în privința tratatelor zonale, în primul rând ASEAN. După câțiva ani de întârziere (după 2002), SUA, acuzate de populație pentru susținerea ocupației indoneziene, îl trimit în 2007 pe Hans Klemm. 

Din 2008, imediat după venirea lui Klemm, marina militară a SUA începe să fie o prezență constantă în marea Timorului și navele militare americane devin o prezență constantă lângă țărmurile insulei, susținând astfel demersurile diplomatice. 

"Prezența marinei militare este un mesaj clar, că SUA este principalul jucător în Asia", scria "Geopolitical Mirror" care completează: "Asitența umanitară oferită de SUA și calitatea diplomaților săi, ca unanim respectatul fost ambasador  Hans Klemm, au crescut mult imaginea SUA în Timor, astfel că ajutoarele umanitare, școlarizarea, diplomația la nivelul cetățeanilor au început să precumpănească resentimentele față de ajutorul dat de SUA ocupației indoneziene", explica revista "Geopolitical Mirror" în 2011.  

Rezumând, ca și în Afganistan, Klemm a fost trimis într-o misiune specială — nu ca o răsplată "pentru că a lipit afișe în campanie" — într-o zonă dificilă, în Timor, cu cel mai puternic adversar al SUA, China.  În Afganistan, Klemm a avut misiunea ridicol de imposibilă — "statul de drept" în lumea terorismului islamist — adică fie bani mulți aruncați cupid și iresponsabil, dar și vieți americane sacrificate criminal; sau, mult mai credibil, denumirea pompos democratică a fost un paravan pentru o altă misiune, așa cum apreciam anterior, în contextul izbucnirii coincidente și contigue a primăverii arabe, războiului civil sirian și irakian, dar mai ales a fenomenului ISIS. 

Iar concluzia parțială este: Hans Klemm nu e un diplomat american oarecare, ci un specialist trimis în misiuni importante, delicate. Desigur, se impune întrebarea care ar putea fi misiunea din România? Evident, ținta nu poate fi decât una importantă, iar în opinia mea ea poate fi depistată prin studierea paternului, a matriței "stilului Klemm". Specializarea sa, demonstrată în Timor, este "grassroots diplomacy", diplomația la nivelul cetățeanului — ceea ce se vede clar și la noi: cum spuneam, Klemm face agenda zilei presei, este printre cetățeni și printre aducătorii și promotorii progresului — artiști, antreprenori, studenți. 

Cel care susține "puterea poporului" în opoziție cu statul 

Klemm susține puterea poporului în fața statului, susține revolta cetățenească dincolo de firescul human rights, ba chiar mânuiește cu anticipație pârghia mâniei populare cunoscută sub acronimul DNA, susținând-o… încă înainte de a veni în România. Cu totul întâmplător, ca de obicei, un senator (chiar republican), îi spunea lui Klemm, cu trei luni înainte de sosirea la postul de la București, că a întâlnit o "femeie incredibil de curajoasă", pe Laura Codruţa Kovesi, și speră ca Hans Klemm se va "asigura că rămâne sprijinită de Guvernul României". 

În acest sens, Klemm a legat — sau a asigurat — instrumentele de forță ale anticorupției de securitatea națională (citește securitatea blocului NATO), justificând astfel chiar și eventualele protocoale între departamentele anticorupție și serviciile care se ocupă de securitatea națională, adică DNA și respectiv SRI, despre care se vorbește în aceste zile în presa română. "Corupţia reprezintă un pericol clar pentru securitatea naţională a ţării, România a stat puternică în faţa corupţiei, prin instituţiile şi agenţiile de aplicare a legii, o mulţime de oficiali au fost condamnaţi", spunea Klemm în fața senatului SUA, cu câteva luni înainte de a călca în România (citatele din audierile din Senatul SUA sunt preluate din arhiva Gândul

Klemm are deci de partea sa instrumentele de forță, iar prin ele — și paralel cu ele — sprijinul masselor militante; să ne înțelegem, Klemm  nu e un doritor de sânge, un răzbunător — massele sunt așa, iar el dă masselor ce vor. Dacă massa militantă dorea dulciuri, probabil Hans Klemm ar fi atras în siajul său cofetarii și patiserii, așa însă massa vrea capete tăiate, deci Klemm susține procurorii, deveniți nu justițiari, ci acuzatori publici. 

Am demonstrat că talentatul ambasador — poate cel mai performant din câți au avut SUA în România — controlează societatea românească. Revin acum la întrebarea de bază — "Ce vrea Klemm de la România?". Fac iar un recurs la memoria declarațiilor și reproduc o altă delarație cheie din Senatul SUA, dată tot cu câteva luni înainte a respira aer românesc: 

„Românii sunt totuşi foarte îngrijoraţi faţă de Rusia, de agresiunea Rusiei şi de impactul asupra securităţii din regiune. Au graniţă cu Ucraina şi imediat peste Marea Neagră se află chiar Rusia. România lucrează cu noi şi cu NATO pentru a se asigura că balanţa de securitate rămâne puternică şi va rezista agresiunii ruse". Fraza definește punctul de plecare, originea, al vectorului acțiunii (misiunii) lui Klemm, "Românii-foarte-îngrijoraţi", iar punctul de aplicare al vectorului misiune este predicatul "România-va-rezista". Interpretez deci că misiunea lui Klemm este transformarea țării noastre nu doar într-un bastion militar strategic — ci într-un model regional sau chiar european.

Acest model este embrionul statului participativ, dorit de visători, condus aparent de popor, susținut de Marele Frate. Poporul este reprezentat de figuri pitorești gen Tudor Chirilă, artiști hăruiți gen Oana Pellea sau luceferica Maia, lideri vocali ai studenților, băbuța cu năframă, părinții cu copii desenând pe asfaltul guvernului, corporatiști vorbind romgleza, feisbukiști indignați, nicușori nevinovați, rebeli politici mâncători din gunoaie etc.etc., ei bine toți aceștia pot conduce țara, iar Marele Frate îi susține, îi consideră "inspiraționali". 

Marele Frate și modelul experimental românesc pentru Europa 

Mulți s-au întrebat ce caută mass media occidentale într-un număr atât de mare — s-a opinat că așteaptă sânge, revoltă a la Kiev; în scurt timp am citit relatări din diverse țări europene despre manifestații și "modelul românesc". De fapt, mass media venise să preia și să exporte un model sau un virus. Așa zisul embrion participativ, statul condus civic, nu politic. Și, iată, pe fondul unui sistem politic slab, traumatizat de păcate cupide și penale, reale, de arivismul nonvalorii ajuns cale de consacrare, ei bine acest sistem se așează pe burtă, schelălăie și se gudură în fața masselor — pe cât de așa-zis civice, pe atât de susținute de marele frate. 

De fapt, slăbiciunea sistemelor politice este generalizată în Europa; Franța, Italia, Spania, Olanda nu au conducători mai breji decât România; în toate țările popoarele sunt actualmente convinse că se confruntă cu două amenințări majore — una internă, reprezentată de complexul corupție-hoție-dictatură — și una externă, invazia musulmano-estică în vest, atacul Rusiei, în est. Or, această psihoză antrenează mentalul colectiv într-un dans obsesiv, un bolero compus de un Ravel strateg sistemic. Iar Marele Frate preia, mai repede sau mai încet, rolul partenerului care conduce dansul. 

"Prioritățile SUA în România" — să nu cădem în eroare, Marele Frate s-ar putea să nu fie SUA. Personal, nici nu cred că este SUA. Cred că SUA reprezintă doar o acoperire și o bază de lucru, de lansare, de atac — sau poate un trup puternic pe care îl ocupă în această etapă istorică. Așa cum a fost imperiul britanico-olandez sau cel habsburgic, în alte etape. 

Grupurile de gânditori multinaționali, ca să definim mai clar Marele Frate,  crează în România (poate și în alte părți) modelul statului participativ, așa cum, exact cu 100 de ani mai devreme, creau statul sovietelor (al consiliilor, în traducere, tot un stat participativ la origine, fiindcă partidul era, teoretic, al poporului). Da, cred că aceasta este misiunea ambasadorului Hans Klemm. 

Să ne uităm în oglinda prezentului românesc: o mare parte a populației, mai ales cea activă, îl ia ca referința pe ambasadorul Klemm și respinge, ca minciună cupidă și manipulare, orice vine din structurilor statului român; cel puțin același segment de populație consideră necesară și de la sine acceptată orice acțiune girată de Hans Klemm, de la diseminarea ideii despre  "intențiile ostile ale unor state vecine", la eventualitatea amplasării unui arsenal nuclear în România — și consideră ca genetic, axiomatic, pericolul ce vine, pe toate căile posibile, de la rivalii strategici — nu ai României, cu siguranță. În situația aceasta am ajuns noi, odinioară "țara păcii și prieteniei între popoare". 

Închei repetând că Hans Klemm este un ambasador foarte bun cu o activitate de excepție; în virtutea celor expuse, îmi permit să apreciez că, pentru viitorul României, este cel mai important personaj care a venit la noi de la Mihail Gorbaciov încoace, iar efecte acestor sosiri — cred că vor fi comparabile. 

Dragoș Dumitriu

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала