Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

(VIDEO) Un asteroid uriaş ajunge miercuri la o distanţă foarte mică de Pământ

Un asteroid denumit 2014-JO25, descoperit în mai 2014 de astronomi din Arizona, va trece miercuri la o distanţă foarte aproape de Pământ. Ce spune agenția spațială NASA.

BUCUREŞTI, 19 apr — Sputnik. Un asteroid relativ mare, descoperit în urmă cu aproape trei ani, va trece pe lângă Pământ miercuri, 19 aprilie, la o distanță de aproximativ 1,8 milioane de kilometri de Terra sau de aproximativ 4,6 ori distanța dintre Pământ şi Lună, anunţă NASA.

Earth in space with a flying asteroid - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Un asteroid imens se năpustește spre Pământ

Asteroidul, denumit 2014 JO25, a fost descoperit în mai 2014 de astronomii de la Catalina Sky Survey, aproape de Tucson, Arizona — un proiect din cadrul Programului de observaţii NEO (near-Earth object — „obiecte aproape de Pământ") al NASA, în colaborare cu Universitatea din Arizona. Asteroidul are o dimensiune de aproximativ 650 de metri lungime, iar suprafața sa reflectă lumina de două ori mai puternic decât cea a Lunii.

Deși nu există posibilitatea ca asteroidul să intre în coliziune cu planeta noastră, va fi o apropiere foarte mare de Terra a unui asteroid de asemenea dimensiuni, precizează NASA într-un comunicat.

Asteroidul se va apropia de Pământ din direcția Soarelui și va deveni vizibil pe cerul nopții. Poate fi observat prin telescoape optice mici timp de una sau două nopți înainte de a dispărea pe măsură ce distanța faţă de Pământ creşte.

Imagini radar ale asteroidului 2014 JO25 au fost obținute marți de NASA. Imaginile surprind un asteroid în formă de arahidă, care se rotește la fiecare cinci ore.

În septembrie 2004, un asteroid mare, denumit Toutatis, având aproximativ cinci kilometri lungime, a trecut pe lângă Pământ la o distanță de 1.549.719 km — adică de aproape patru ori distanța de la Pământ la Lună. Următoarea apropiere de pământ a unui asteroid de dimensiuni mari va avea loc în 2027, când asteroidul 1999 AN10, de 800 de metri lungime, va trece la o distanță de aproximativ 380.000 kilometri de Terra.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала