Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Noi condiții de admitere la studii în România

© Sputnik / SitdikovАбитуриент
Абитуриент - Sputnik Moldova-România
Noile norme publicate de Ministerul Educației acum puțin timp - număr de locuri disponibile, condiții, adrese de interes

BUCUREȘTI, 22 iun — Sputnik. Astăzi, Ministerul Educației a publicat procedurile privind școlarizarea românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România pentru anul de învățământ 2017 — 2018. Normele metodologice au fost aprobate de MEN, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni prin ordin comun.

Anghel Stanciu - Sputnik Moldova-România
Profesor de la București, despre reducerea numărului de burse pentru moldoveni

Care sunt noutățile: în primul rând, concursul de admitere la studii universitare se va realiza de către universități, pe locurile alocate românilor de pretutindeni, pe baza concursului de dosare și a criteriilor stabilite de universități.

În al doilea rând, pentru 2017 — 2018, candidații pot să aplice pentru un număr nelimitat de universități, domenii și specializări.

În al treilea rând, a fost aprobată depunerea dosarelor (de candidatură) electronic (pe o adresă de e-mail stabilită de instituția de învățământ superior), prin poștă pe adresa universităților, la târgurile educaţionale organizate pe teritoriul Republicii Moldova (potrivit legislaţiei în vigoare), la sediile extensiunilor universitare care funcționează pe teritoriul Republicii Moldova.

Precum și la misiunile diplomatice ale României din țările învecinate/străinătate, "care vor transmite dosarele la minister și de aici mai departe la instituțiile de învățământ superior dorite", precizează MEN.

De precizat că adresa de e-mail pentru candidații din Republica Moldova este dosarerepmold@edu.gov.ro, iar pentru candidații din diaspora adresa este dosarerompret@edu.gov.ro. La aceste adrese se pot obține și detalii suplimentare privind procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul de stat din România.

Studenți, ore, universitate - Sputnik Moldova-România
Societate
Înregistrare secretă: România schimbă politica față de studenții din Moldova

Prin HG 136/2017, în învățământul superior au fost alocate 3.705 locuri pentru studii de licență. 1.890 de locuri, fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă și 1.815 locuri fără plata taxelor de școlarizare, fără bursă.

2.000 de locuri au fost aprobate pentru studii de master și rezidențiat, dintre care 1000 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă, și 1.000 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, fără bursă.

MEN acordă pentru studii de doctorat 170 de locuri — 50 de locuri fără plata taxelor de școlarizare, cu bursă, și 120 locuri fără plata taxelor de școlarizare, fără bursă.

În privința învățământului preuniversitar, noutatea este că dosarele cu acte de studii vor fi transmise direct sau prin poștă, în perioada 10 — 17 iulie, fie la Inspectoratul Școlar Județean Iași (str. Nicolae Bălcescu 26, Iași 700117), fie la Ministerul Educației Naționale (str Spiru Haret, nr 10).

"MEN va înainta ulterior dosarele de candidatură către ISJ Iași, în vederea desfășurării concursului de admitere computerizat", precizează MEN.

Prin HG 136/2017 au fost alocate românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar 1.800 de locuri, dintre care 950 sunt cu bursă, fără plata taxelor de școlarizare, iar 850 de locuri sunt fără plata taxelor de școlarizare și fără bursă.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала