Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ipoteză șocantă: demisia lui Țuțuianu - diversiune pentru o funcție importantă

Demisia neverosimilă a ministrului Apărării a fost o diversiune - o misiune de mare taină pentru salvarea lui Dragnea și Tăriceanu, urmează recompensa pe măsură

BUCUREȘTI, 6 sept — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Analiștii au fost șocați atât de situația apărută brusc la MApN, cât și de finalul episodului de ieri — demisia sau demiterea minsitrului Apărării, Adrian Țuțuianu. Evident, Opoziția a acuzat guvernul și PSD pe baza teoriei "Țapului ispășitor", în varianta Țuțuianu.

Ananliștii politici au venit cu teorii și mai interesante. Am selectat trei dintre ele, realmente interesante și demne de urmărit ca posibile componente ale unui eveniment în curs.

Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii "Jocuri de putere", consideră că demiterea ministrului s-ar datora unui adevărat război pentru funcţia de şef al Curţii de Conturi.

"Poate fi însă şi un alt substrat la această problemă — se eliberează locul lui Nicolae Văcăroiu de la Curtea de Conturi, e bătaie mare pe acel loc", a spus Bogdan, care opinează că "e posibil ca Ţuţuianu să îşi dorească şi el acea funcţie".

La rândul său, cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu a declarat la Digi24 Tv consideră ridicolă ideea că "să-ți dai demisia din funcția de ministru al apărării pentru o problemă de comunicare, nu are nicio logică, e implauzibil, e neverosimil!".

„Faptul că s-a ajuns la acest comunicat și faptul că ministrul Țuțuianu își dă demisia transmite mesajul că acolo, la Armată, chiar sunt probleme cu banii!", demisia arată că acest ministru nu mai dorește să fie la Ministerul Apărării, pentru că sunt probleme atât de mari acolo cu banii — care s-ar putea să iasă la suprafață chiar exploziv curând —, încât acesta nu dorește să se mai afle în acest post", a declarat Popescu.

Domnul ministru a dorit să se facă public așa ceva, consideră Popescu, "să știe lumea că acolo sunt probleme", acțiune după care Țuțuianu ar fi avut și motivul să își dea demisia "pentru a nu se mai afla în acel post când s-ar putea ca lucrurile să se agraveze", apreciază jurnalistul.

Adrian Țuțuianu - Sputnik Moldova-România
Politică
Motivul din spatele demisiei celui mai simpatizat ministru

Ultima interpretare, și cea mai interesantă, aparține unui alt cunoscut jurnalist, Bogdan Tiberiu Iacob. Pe site-ul InPolitics Iacob vine cu un scenariu interesant, care se suprapune peste cele anterioare.

În articolul "Demisia lui Țuțuianu — diversiunea deceniului?", Iacob lansează ipoteza "uneia dintre cele mai mari diversiuni din ultimii ani, menită să abată atenția de la un scandal uriaș, care ar fi trebuit, în mod firesc, să inflameze presa. "O diversiune plănuită atent de multă vreme, pentru că și miza a fost enormă", scrie Iacob.

"În fix aceeași zi, una stabilită cu multe săptămîni în urmă, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca procesele lui Dragnea și Tăriceanu să se reia de la zero, pentru că s-a pensionat judecătoarea Ana Maria Dascălu, membru în completele din ambele dosare", a observat Bogdan Tiberiu Iacob.

Ciudățenia e maximă, scrie jurnalistul, deoarece până acum judecătoarea care a plecat în grabă acum la pensiea făcut, în ultimii ani, "de două ori cerere către CSM de a i se aproba prelungirea activității în ciuda împlinirii vîrstei de pensionare".

"Anul trecut, CSM a aprobat nota nr. 13911/2016 a Direcției Resurse umane şi organizare, prelungindu-i judecătoarei activitatea pînă la data de 31 octombrie anul acesta", scrie B.T. Iacob. "Pînă la expirarea acestui răgaz. Dascălu putea să judece fără probleme cîteva termene în cele două procese, ba chiar, în cazul lui Liviu Dragnea, procesul, aflat oricum la final, se putea încheia, iar condamnarea în primă fază putea fi pronunțată".

Dar, în urma pensionării, Dragnea e salvat, însă, pentru că "hodoronc-tronc, judecătoarei cu mult drag de muncă îi trece subit cheful de serviciu și face cerere de pensionare fără să mai aștepte expirarea peste două luni a prelungirii activității, pe care — repetăm — ea însăși o ceruse".

Bizar eveniment, comentează jurnalistul, "un subiect fierbinte care merita dezbătut aprig, întors pe toate fețele, răsucit și tăbăcit". Dar, observă Iacob, prea nu a avut timp de acest subiect "pentru că a demisionat brusc Adrian Țuțuianu și a luat caimacul televiziunilor", plus că s-au evitat manifestații și alte reacții, completez eu.

"O condamnare ar fi pus capăt fără drept de apel carierei lui Dragnea", dar a apărut (demisia lui) Țuțuianu "ca un soldat credincios, care și-a îndeplinit misiunea încredințată în pragul verii de mai-marii partidului său, comentează Bogdan Tiberiu Iacob.

Coroborând cele trei ipoteze se poate ajunge la o formulă care, repet, ar merita urmărită, ca un eveniment în curs de desfășurare — și ea sună așa:

Demisia neverosimilă a ministrului a fost, de fapt, o misiune de mare taină încredințată de partid pentru care Țuțuianu va primi șefia Curții de Conturi, râvnita funcție din care se va pensiona, foarte curând, Nicolae Văcăroiu.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала