Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Chișinău: O mamă ar fi snopit în bătaie o educatoare de grădiniță

© Sputnik / Игорь Зарембо / Trecere la banca de fotografiiCopii la grădiniță în timpul mesei
Copii la grădiniță în timpul mesei - Sputnik Moldova-România
Într-o grădiniță din capitală, o mamă furioasă a snopit în bătaie o educatoare. Copiii ar fi în stare de șoc

CHIȘINĂU, 15 sept — Sputnik. La Chișinău, în acces de furie, o mamă a snopit în bătaie o educatoare de grădiniță, scrie publicația kp.md. Incidentul ar fi avut loc pe 7 septembrie, la grădinița numărul 122.

"Era în jurul orei cinci seara. Părinții își luau copii acasă. A venit o mamă care a provocat un conflict cu una din educatoare. Femeia a început să țipe și s-o bată cu geanta! A fost un adevărat șoc, mai ales pentru copii. Copilul meu și acum se sperie și mă întreabă dacă va mai veni acea tanti să mai bată pe cineva", a declarat una din mame, Irina Jeca.

осень - Sputnik Moldova-România
Societate
Vreme neașteptată la mijloc de septembrie. Prognoza meteo pentru weekend

Potrivit ei, femeia se află în proces de divorț cu tatăl copilului, care vrea s-o lipsească de drepturile părintești. Tatăl a sunat educatoarea și a întrebat dacă soția aduce copilul la grădiniță, iar aceasta a răspuns afirmativ. Mama a aflat despre acest lucru și s-a înfuriat.

"Femeia o jignea continuu, inclusiv prin SMS. Educatoarea a păstrat toate mesajele. De această dată a sărit la bătaie. E o femeie explozivă și nu are relații bune cu niciun părinte", afirmă Irina.

Părinții au solicitat directoarei să transfere copilul mamei isterice în altă grupă.

"Ea ne-a răspuns că acest copil nu are nicio vină, însă cum să procedăm noi în această situație în cazul în care incidentul se va repeta? Educatoarea are comoție cerebrală și se află în concediu medical", spune Irina.

Directoarea grădiniței afirmă că nu a survenit nicio solicitare din partea părinților.

"Niciun părinte nu s-a apropiat de mine. Sunt la locul meu de muncă de dimineață. Toate conflictele le vom rezolva în cadrul grădiniței și vă vom informa", a declarat reporterului kp.md Ana Căpățină, directoarea grădiniței 122.

Potrivit publicației, educatoarea Inna Valerievna se află în concediu medical și nu răspunde la apelurile telefonice. La locul incidentului a fost chemată poliția, însă organele de drept nu au tratat cu seriozitate cazul, afirmă cei de la kp.md.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала