Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Românii din diaspora: alocaţii pentru copii, indiferent dacă îi au sau nu cu ei

În străinătate, alocaţiile pentru copii sunt mult mai mari decât cele din România. Însă mulţi români care lucrează în străinătate nu ştiu că pot primi aceste indemnizaţii, chiar dacă şi-au lăsat copiii în România. Iată ce trebuie să facă pentru a beneficia de alocaţii.

BUCUREŞTI, 24 oct — Sputnik. Dacă lucrați legal într-un stat membru al Uniunii Europene, aveţi dreptul de a beneficia de alocația pentru copii plătită de acel stat, chiar dacă i-aţi lăsat pe copii acasă, în România, potrivit rotalianul.com.

Pentru aceasta, trebuie să faceţi dovada că lucraţi legal de cel puţin trei luni în ţara respectivă şi să completaţi un formular special, E411.

Formularul completat trebuie depus la Agenția de Prestații Sociale din România sau la instituția omoloagă din țara în care lucraţi.

Pe site-ul Ministerului de Afaceri Externe român se precizează că părinţii care îşi desfăşoară activitatea în afara României, pe teritoriul Uniunii Europene, pot beneficia de alocaţie pentru copiii lor, în cuantumul stabilit de legislaţia ţării în care lucrează, indiferent dacă aceştia au sau nu copiii împreună cu ei.

Dacă în România alocaţia pentru creşterea copilului este de 84 de lei (20 de euro), în Germania, aceasta este de 192 de euro, în Austria, de 184 euro, în Italia, de 137 euro, iar în Luxemburg, de 400 de euro.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала