Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cine își dorește o recroire a granițelor în Balcani și care ar fi consecințele

© Sputnik / Ekaterina Shtukina / Trecere la banca de fotografiiIvica Dacic
Ivica Dacic - Sputnik Moldova-România
Belgradul ”va continua să se bată pentru viitorul său” în situația în care se aud amenințări de a modifica din nou harta politică a peninsulei, în special a acelei zone care nu face parte din Uniunea Europeană

BUCUREȘTI, 13 nov — Sputnik. Țara mea este ferm atașată principiilor europene și democrației, ea nu-și imaginează să sacrifice independența sa, a declarat Ivica Dačić, șeful diplomației sărbe citat de Sputnik France.

"Centrele de putere mondială s-au comlăcut în jocul lor, crezănd că pot modifica la nesfârșit granițele în Balcani, zona care nu face parte din Uniunea Europeană. Este unul dintre exemplele cele mai frapante ale practicii celor două greutăți, două măsuri și a ipocriziei din politicul internațional", a precizat sursa.

Paramilitari americani - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Spre un nou conflict? Kosovo îşi face armată, iar Serbia cere ajutorul Rusiei

Ministrul de externe a mai adăugat că Serbia va continua să se bată pentru viitorul său, să coopereze cu vecinii în încercarea de a rezolva problemele.

Anterior prim-ministrul de la Tirana Edi Rama a declarat că țara lui ar putea incorpora fosta provincie sârbă Kosovo în cazul în care problema aderării Albaniei la UE va fi amânată.

În replică Aleksandar Vulin, ministrul sârb al Muncii, a opinat că UE și NATO ar trebui să denunțe astfel de declarații în idea de a preveni izbucnirea unui nou război în această regiune turbulentă. Conflictul, în opinia lui, ar putea să implice, în egală măsură, Macedonia și Muntenegru.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала