Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Destituirea lui Trump: democrații încep procedura de schimbare a președintelui

Mai mulți membri ai Partidului Democrat din SUA au început o procedură de punere sub acuzare şi de înlăturare a președintelui Donald Trump. Aceştia îl acuză de săvârşirea unor acte inadecvate.

BUCUREŞTI, 16 nov — Sputnik. Șase democrați din Camera Reprezentanților au demarat o procedură de punere sub acuzare a preşedintelui SUA, pe care îl acuză de luarea unor decizii inadecvate, inclusiv de încălcarea Constituției Statelor Unite, informează The Independent.

Printre deciziile pe care democraţii le consideră nepotrivite este cea de a-l destitui pe directorul FBI, James Comey, în mai.

„Având în vedere magnitudinea crizei constituționale, nu există nici un motiv pentru întârziere", a declarat Steve Cohen, autorul rezoluției.

Potrivit acestuia, Donald Trump a încălcat Constituția și „am propus cinci articole pentru suspendarea lui".

În octombrie, unii republicani pregăteau înlăturarea președintelui american, după cum a dezvăluit fostul Secretar al Muncii, Robert Reich, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала