Cel mai exact horoscop pentru anul 2018: Ce ne va aduce anul Câinelui Galben

Potrivit calendarului oriental, 2018 va fi anul Câinelui Galben. Acest animal simbolizează liniștea și cumpătarea. În anul 2018, chiar și cele mai active semne zodiacale urmează să-și tempereze firea. Câinele întruchipează dreptatea, de aceea putem conta că fiecare își va primi partea sa după merit

Berbec

La începutul anului, Câinele Galben vă va consolida credința în propria dreptate. Orice dispute vor fi soluționate în favoarea dumneavoastră, inclusiv în viața personală. Ce-i drept, nu este cazul să faceți exces de zel. Reprezentantele sexului frumos, născute sub acest semn zodiacal, trebuie să aibă în vedere că, uneori, blândețea în comunicare ar putea duce mai ușor la rezultatul scontat decât insistența exagerată. În 2018, și bărbații, și femeile acestei zodii își vor dedica cea mai mare parte a timpului anume muncii. Unii vor fi absorbiți de muncă până peste cap. Acești oameni ahtiați de muncă vor simți rezultatele abia spre toamnă, când îi așteaptă o recompensă bănească substanțială și avansarea în carieră.

Taur

Chestiunile familiale vor ieși în prim plan. Pentru cei care încă nu s-au căsătorit, anul 2018 este timpul cel mai potrivit pentru a face pasul cel mare. Bărbații și femeile din zodia Taurului, care sunt deja căsătoriți, se vor ocupa de confortul cuibului familial: își vor cumpăra mobilă nouă, electrocasnice, veselă. Cei mai cutezători Tauri, în mod surprinzător chiar și pentru ei înșiși, se pot decide să-și procure o altă locuință. Schimbările radicale vor decurge fără mare stres. Taurii vor simți în acest an un aflux de forțe vitale. În toată această idilă, „picătura de dohot" ar putea surveni din partea copiilor: nu este exclus ca ei să se împotrivească unor schimbări radicale. Până la urmă însă vor înțelege că părinții tind spre ce este mai bun.

Gemeni

Veți avea succes garantat la persoanele de sex opus pe parcursul întregului an, însă nu este cazul să vă lăsați flatat: romanele fulminante pot fi de scurtă durată. După fiecare aventură va urma o dezamăgire și o senzație de gol în suflet. Câinele Galben adoră liniștea și stabilitatea. De aceea, în 2018, ca niciodată, dualitatea caracteristică Gemenilor le va provoca mari frământări sufletești. Reprezentanții acestei zodii vor fi puși în fața unei alegeri complicate: ei vor simți că a venit timpul să-și schimbe modul de viață, însă nu vor avea chef să facă acest lucru. Gemenii care vor ține cont de cine este ”stăpânul anului”, vor avea spor în toate proiectele, de la schimbarea locului de muncă până la nașterea unui copil.

Rac

Prima jumătate a anului va trece liniștit, fără schimbări importante. Însă Racii se vor afla într-o permanentă stare de îndoială: oare totul în viața lor este așa cum ar trebui să fie? Îndoielile sunt însă zadarnice, iar Racii vor înțelege acest lucru abia către mijlocul verii. În iulie îi așteaptă o veste plăcută: un premiu înainte de vacanță sau un bilet de călătorie într-o țară exotică. Câinele Galben nu le recomandă Racilor să stea pe loc. Călătoriți mai mult, faceți cunoștință cu diferiți oameni. Noile relații vă vor fi utile, iar prietenia care se va lega în 2018 va deveni una trainică. În anul Câinelui Galben este bine ca Racii să acorde atenție propriei sănătății. Pot să apară primele simptome ale unor maladii cronice. Aveți grijă de alimentația corectă și nu uitați de sport.

Leu

În 2018 veți avea șansa să definitivați toate proiectele mari. Câinele Galben va fi binevoitor cu cei care activează în domeniul afacerilor. Îi așteaptă tranzacții avantajoase începând deja cu luna martie. Situația poate fi adumbrită doar de invidioși. Aceștia vă vor pune bețe-n roate. De aceea Leii trebuie să fie vigilenți. Lovitura ar putea veni de unde nici nu te aștepți. Doar deciziile înțelepte și luate fără grabă vor duce la rezultatul scontat. În viața personală toate se vor orândui cum nu se poate mai bine. Partenerul de viață îl va susține și îi va sugera Leului cum să procedeze pentru a obține victoria. Leii singuri vor avea șansa să-și găsească adevărata dragoste.


Fecioară

În 2018, reprezentanții acestei zodii se vor rupe între muncă, familie și prieteni. Pe parcursul întregului an vor avea impresia că nu reușesc să-și trăiască viața și că tot ce este mai important și interesant trece pe alături. Abia în august vor reuși să-și stabilească prioritățile. Până atunci treburile și cariera se vor aranja. Pentru majoritatea Fecioarelor pe primul plan se va afla familia. Apropiații vor primi cu bucurie atenția Fecioarelor. O călătorie cu toți împreună la mare va consolida relațiile în acest cerc restrâns. Prin decembrie este posibil să se mărească familia.

Balanță

Incertitudinea va fi înlocuită de stabilitate. Toate neplăcerile care s-au ținut scai de acest semn zodiacal în anul 2017, vor părea niște fleacuri care nu merită atenție. În anul 2018 toate se vor așeza la locurile lor. Munca va merge ca ceasul, iar banii, puțin câte puțin, vor umple portofelul. Nu renunțați la câștiguri suplimentare. Ele vă vor prinde bine atunci când vor apărea cheltuieli neprevăzute. În 2018, Balanțele trebuie să-și acorde sie mai multă atenție. Să facă sport, masaj de relaxare etc. Toate acestea îi vor asigura afluxul de energie.

Scorpion

Reprezentanții acestui semn zodiacal vor face în 2018 tot posibilul și imposibilul pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Pentru asta, Scorpionii vor fi nevoiți să muncească mult, deși sarcinile suplimentare nu le vor produce întotdeauna plăcere. În schimb, salariul majorat și schimbările care vor urma vor constitui o adevărată fericire. În anul Câinelui Galben, Scorpionii își vor putea permite lucruri la care anterior puteau doar să viseze: procurarea unei case, a unei mașini, escapade prin restaurantele faimoase sau călătorii îndelungate peste hotare. Totul este realizabil, dacă va depune eforturi.

Săgetător

În acest an, în multe privințe detaliile vor fi decisive pentru dumneavoastră. Cum se zice: ”Diavolul se ascunde în detalii”. Fiți atenți la semne, ele vă vor sugera direcția corectă și vă vor ajută să vă păziți de adversari. Doar așa veți reuși să evitați dificultățile. Câinele Galben le va ajuta acelor Săgetători care iau decizii ferme fără ezitare. Sănătatea în 2018 nu-i va da de sminteală. Singurul pericol este alcoolul. Consumul acestuia trebuie limitat până la cantități minime. În caz contrar, vizita la medic va fi inevitabilă, iar cheltuielile pentru tratament vă vor putea afecta grav buzunarul. Săgetătorii care nu consumă alcool sunt sfătuiți de Câinele Galben să petreacă mai mult timp în aer liber.

Capricorn

Concentrați-vă toată voința și continuați să acționați. Dezamăgirea, iar uneori poate că și o lene banală, v-au împiedicat să vă atingeți scopurile în 2017. Câinele Galben este binevoitor cu cei care nu dau înapoi în fața greutăților. Principalul este să nu ne pierdem optimismul și autocontrolul. Ajutorul va veni pe neașteptate. Veți fi susținut nu doar de persoanele apropiate. Chiar și oameni care abia de vă cunosc vor depune eforturi pentru a vă promova proiectele. Liniștea și confortul sufletesc din familie vor depinde la fel de comportamentul dumneavoastră. Străduiți-vă să treceți peste micile supărări. Nu face ca din cauza lor să vă certați cu cei dragi.

Vărsător

Primele trei luni ale anului nu sunt cele mai potrivite pentru treburile importante. Este mai bine să le trăiți fără prea mari bătăi de cap. Mergeți la teatru, la cinema, la o cafea cu prietenii. În 2017 ați muncit foarte mult de aceea a venit timpul să vă relaxați un pic. Totodată, nu uitați să țineți situația sub control. În caz contrar, locul de muncă ar putea să vi-l ocupe concurenții. Anul Câinelui Galben îi va prinde pe Vărsători în vârtejul pasiunilor. Persoanele de sex opus vor fi darnice la complimente. Nu este exclus să aveți parte de sentimente puternic care să vă cucerească inima pentru mulți ani înainte. Nu decepționați persoana pe care ați ales-o. Cerințele exagerate pot distruge totul.

Pești

În anul Câinelui Galben vei conștientiza că ești în stare să faci mult mai multe. Câinele Galben te va ajuta în toate inițiativele. Vine o perioadă activă, ia acum principalul este să nu te abați din drum. Împarte toate treburile în importante și secundare. Stabilirea corectă a priorităților te va ajuta să obții succese pe toate fronturile. Nu uita să-i acorzi atenție partenerului de viață. Altfel riști să pierzi omul drag. În 2018, peștii vor fi incredibil de solicitați. La un moment dat, ei vor simți chiar că acest lucru îi apasă. Câinele Galben vă recomandă cu insistență să dați dovadă de răbdare. Fără răbdare, obținerea succesului va fi mult mai dificilă.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала