Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Metrorex, „luat la bani mărunţi" de OLAF

Controlul a pornit de la acuzaţii privind neregulile finanţării din fonduri europene a Magistralei 5 din Bucureşti. Investigaţia este în derulare

BUCUREŞTI, 2 feb — Sputnik, Georgiana Arsene. Oficiul European de Luptă Antifraudă a precizat că este în desfăşurare o anchetă privind atribuirea de fonduri europene pentru Magistrala 5 a Capitalei, Eroilor-Râul Doamnei, fiind desfăşurat şi un control la METROREX, informează Mediafax.

Reprezentanţii METROREX au declarat că inspectorii OLAF au venit la sediul instituţiei şi au solicitat documentele privind proiectul Magistrala 5 de metrou.

Mai mult, investiţiile la Magistrala 5 au făcut şi obiectul unor verificări interne.

„Facem menţiunea că acest proiect de investiţii a făcut obiectul verificărilor Autorităţii de Management POS-T şi ale Autorităţii de Audit, nefiind identificate aspecte care să contravină regulilor şi procedurilor prevăzute de reglementările europene şi naţionale", se arată în răspunsul trimis de OLAF către Mediafax.

Devizul proiectului Magistralei 5 este de 3,2 miliarde de lei. Din această sumă, 2,65 miliarde de lei sunt bani proveniţi din fonduri structural nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial —Transport 2007-2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei-Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei, este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou.

La sfârşitul lunii februarie a anului 2011, Metrorex a selectat consorţiul italian Astaldi, pe cel spaniol FCC şi pe cele româneşti Delta ACM şi AB Construct.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала