Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, mai degrabă nepopular decât popular: soarta lui Constantinescu

© privesc.euKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Sociologul Mirel Palada face o analiză a popularităţii ultimilor trei şefi de stat ai României. Viitorul lui Iohannis, ştiut doar de „bunul Dumnezeu şi de bunul Sistem".

BUCUREŞTI, 25 feb — Sputnik, Georgiana Arsene. Sociologul Mirel Palada face, pe pagina sa de Facebook, o comparaţie între nivelul de încredere de care s-au bucurat sau nu trei şefi de stat: Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

Acesta spune că Iohannis se află „la jumătate între rai şi iad", din punct de vedere al percepţiei populare, operaţionalizată prin măsura încrederii.

În a doua parte a mandatului său, spune Palada, Băsescu a evoluat constant în zona lui 50%, „prin mijloace politice exuberant populiste". El s-a confruntat cu o nouă erodare abia când a început campania electorală pentru cel de-al doilea mandat al său.

Comparativ cu Băsescu, Constantinescu a scăzut mult mai rapid în sondaje, după un an şi jumătate de mandat. El a căzut încet, dar sigur, „într-o alunecare iremediabilă, de la 30% la 20% şi chiar la 10%, pe sfârşit de mandat".

„Iohannis se situează între aceştia doi ca evoluţie. S-a erodat în primii doi ani de la 70% la 30%, întocmai precum Constantinescu. De un an de zile, însă, după înfrângerea suferită la sfârşit de 2016, când PSD a câştigat cu un scor clar alegerile, de atunci Iohannis s-a oprit din scădere şi evoluează într-un interval relativ constant, în banda 25%-30%, rezistând tensiunilor sociale şi atacurilor de imagine mai degrabă decât Băsescu", a scris Palada.

Totuşi, remarcă sociologul, deşi Iohannis este constant precum Băsescu, ca nivel al încrederii se aseamănă mai mult cu Constantinescu., „mai degrabă impopular decât popular".

„Ce va fi în continuare? Doar bunul Dumnezeu şi mai bunul Sistem ştiu", a încheiat Palada.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала