Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

România, tigrul Europei în 2018. Marea Britanie - coada

Bursa de Valori București (BVB) a pornit anul acesta ca din pușcă, devansând celelalte piețe de capital de pe continent.

BUCUREȘTI, 5 mar — Sputnik, Daniel Nistor. România este lider într-un clasament în care Marea Britanie ocupă ultimul loc.

Бутылки с вином - Sputnik Moldova-România
Economie
Grupul Purcari, la bursa din București

Indicele BET, care urmăreşte cele mai tranzacţionate 13 acţiuni de la Bucureşti, a crescut cu 9% în primele două luni din 2018 şi a marcat cel mai ridicat ritm de creştere din rândul burselor europene, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Bloomberg. Spre comparaţie, locul doi a fost ocupat de bursa de la Atena cu un plus de 4,2%. 

"Dintr-un motiv sau altul, noi am trecut de primele două luni ale lui 2018 neafectaţi de mişcarea descendentă din pieţele internaţionale", a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction, societate de brokeraj care a anticipat foamea de bani a Guvernului.

"Fie că vorbim de efectul de bază — faptul că noi am avut în a doua parte a anului 2017 o subperformanţă — fie că este vorba despre o decuplare cauzată de un interes slab al străinilor pentru piaţa locală, fie că dividendele estimate a fi plătite de companii reduc o posibilă agresivitate la vânzare, stăm nesperat de bine raportat la contextul internaţional", a mai spus Tihon.

Indicele BET a reuşit să se distanţeze vizibil faţă de alte burse europene chiar dacă luna februarie a fost marcată de corecţii pe pieţele de capital, ceea ce a adus la un avans al indicelui Dow Jones, al celei mai mari economii la nivel mondial, de doar 1,5% în primele două luni. Cea mai abruptă scădere din rândul burselor europene a fost înregistrată de cea din Marea Britanie, de 6%.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала