Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

SUA și-ar putea amplasa arme nucleare pe navele flotei militare

© Flickr / National Museum of the U.S. NavyATLANTIC OCEAN (August 31, 2016) An unarmed Trident II D5 missile launches from the Ohio-class fleet ballistic-missile submarine USS Maryland (SSBN 738) off the coast of Florida. The test launch was part of the U.S. Navy Strategic Systems Programs demonstration and shakedown operation certification process
ATLANTIC OCEAN (August 31, 2016) An unarmed Trident II D5 missile launches from the Ohio-class fleet ballistic-missile submarine USS Maryland (SSBN 738) off the coast of Florida. The test launch was part of the U.S. Navy Strategic Systems Programs demonstration and shakedown operation certification process - Sputnik Moldova-România
SUA nu exclude amplasarea rachetelor de croazieră pe navele sale maritime pentru a forța Rusia să respecte acordul INF, a declarat ministrul american al Apărării, James Mattis.

BUCUREȘTI, 12 apr — Sputnik. SUA ar putea amplasa rachete de croazieră nucleare pe nave militare și a rachetelor nucleare cu putere redusă pe submarine, pentru a forța Rusia să revină la respectarea acordului privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), a declarat joi ministrul Apărării al SUA, James Mattis.

"Una din măsuri, posibil, ar fi întoarcerea rachetelor de croazieră nucleare pe navele militare, unde s-au aflat anterior. A doua — amplasarea unui număr mic de arme cu putere redusă pe submarinele purtătoare de rachete balistice", a spus el în cadrul unor audieri, la comitetul de profil al camerei inferioare a Congresului SUA, legate de bugetul apărării pentru anul 2019.

Potrivit lui Mattis, SUA examinează modalitățile care vor permite cu costuri reduse "să pună în șah și mat" Rusia și să forțeze Moscova să revină la respectarea tratatului.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a declarat că Rusia își respectă cu strictețe obligațiile asumate prin toate acordurile internaționale, în special în ceea ce privește acordul INF.

Teste ale ICBM-urilor cu greutate mare Sarmat la centrul spațial Plesetsk - Sputnik Moldova-România
Video
Imagini video cu testul rachetei balistice intercontinentale ruseşti "Sarmat"

Rusia și SUA s-au acuzat reciproc în mai multe rânduri de dezvoltarea unor sisteme care ar contraveni acordului INF. În Congresul SUA au existat mai multe îndemnuri de elaborare a unui proiect de lege prin care Rusia ar fi acuzată direct de încălcarea tratatului și ar pregăti terenul pentru retragerea SUA din el, exact așa cum Washingtonul s-a retras din Tratatul rachetelor anti-balistice.

În același timp, Pentagonul, Departamentul de Stat și Consiliul Național de Securitate continuă să declare că acordul INF corespunde intereselor SUA. Deocamdată, oficialitățile americane nu au întreprins niciun fel de tentative pentru denunțarea lui.

În opinia părții ruse, chiar și scuturile antirachetă americane sunt proiectate în așa mod încât să fie capabile să lanseze nu doar rachete anti-balistice, dar și rachete de croazieră — plasarea cărora la sol este interzisă prin acordul INF.

Acordului privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) a fost semnat pe 8 decembrie 1987, în timpul vizitei liderului sovietic, Mihail Gorbaciov la Washington. În premieră, au fost reduse mai multe tipuri de sisteme de rachetă cu o rază de acțiune de la 500 până la 1000 și de la 1000 până la 5500 kilometri.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала