Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Iohannis, lecție de diplomație pentru Dragnea - România iese în afara legii!

"În această etapă ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant", deci Guvernul ar pune România în afara legii și a dreptului internațional!

BUCUREȘTI, 20 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarația făcută aseară de Liviu Dragnea, nu într-un cadru politic ci într-o emisiune TV, a șocat multă lume. Aceasta pentru că nu era vorba de o chestiune de partid, nici măcar una de politică internă — ci viza o problemă mai mult decât delicată — mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Liviu Dragnea - Sputnik Moldova-România
Politică
O decizie istorică a Guvernului care... poate pune România în pericol!

Liviu Dragnea a anunţat că Guvernul a adoptat un memorandum prin care "s-a decis începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a Ambasadei", aceasta în condițiile în care, în afară de el nicio altă personalitate nu a fost categorică în această privință.

Chiar Teodor Meleșcanu, într-o declarație din februarie, dădea un răapuns diplomatic, care punea în prim plan rezoluţiile Adunării Generale a ONU și ale Consiliului de Securitate, în contextul dialogului pentru pace israeliano-arab.

"România respectă rezoluţiile Adunării Generale, respectă rezoluţiile Consiliului de Securitate şi punctul nostru de vedere este acela că e necesară o relansare foarte rapidă a dialogului direct al negocierilor dintre israelieni şi palestinieni şi este nevoie să se pornească de la lucrurile fundamentale concepute şi aprobate la nivelul ONU, respectiv ideea existenţei a două state", declara Meleşcanu.

Astăzi, Administrația Prezidențială a reacționat promt, precizând că Președintele României "nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers".

Mai mult, Administrația Prezidențială punctează foarte corect, la fel ca majoritatea analiștilor, că această decizie trebuie să aibă la bază analize și evaluări serioase şi cuprinzătoare.

„Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecințele şi implicațiile politice externe ale acestuia", transmite Președinția.

Iohannis judecă extrem de diplomatic gestul liderului PSD și fără a intra într-un scandal, consideră că inițiativa Guvernului României "poate reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie".

Demersul însă poate fi finalizat "doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală", transmite Președintele. "Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct şi final între părți".

"Președintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, reiterează faptul că poziția constantă a țării noastre în ceea ce privește Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată", precizează Administrația Prezidențială.

De asemenea, în conformitate cu rezoluțiile internaționale, Președintele Klaus Iohannis subliniază, "din nou, necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state", Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților".

Jérusalem, capitale de discorde - Sputnik Moldova-România
Foto
Ierusalim, capitala discordiei

Președintele României reamintește și faptul că există "o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu".

"Prin urmare, în această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant", subliniază Administrația Prezidențială.

Cu alte cuvinte, prin continuarea și finalizarea demersului, Guvernul ar pune România în afara legii, din punct de vedere al dreptului internațional!

"Ținând cont de toate aceste aspecte, Președintele Klaus Iohannis îndeamnă toți factorii guvernamentali și politici la responsabilitate și discernământ în ceea ce privește deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români", transmite Administrația Prezidențială.

Din nou fără a încerca să folosească politic acest subiect delicat, Iohannis atrage atenția că o astfel de decizie "trebuie luată numai după consultarea și cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale, decizia finală aparținând, din punct de vedere constituțional, Președintelui României", se spune în "Reacția Președintelui României cu privire la lansarea procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim”. 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала