Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ofertă-şoc! Transferul lui Budescu, cap de afiş

Unul dintre cei mai buni jucători ai vicecampioanei este curtat de marea rivală, dar Gigi Becali spune că nu se pune problema acestei mutări.

BUCUREȘTI, 8 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Constantin Budescu (FCSB) ar fi gata să semneze cu CFR Cluj, echipă dispusă să îi achite clauza de reziliere, a declarat Iuliu Mureşan, preşedintele clubului din Gruia.

Informația a fost lansată în spaţiul public de Look TV.

"Ce pot să vă spun e că Budescu e un jucător foarte bun. E un jucător care îi place foarte mult și patronului nostru, care îl vrea de când a venit la club. Mi-a spus mereu că l-ar vrea", a spus Mureşan, la postul de televiziune Digi Sport, potrivit GSP.ro.

"Budescu are o calitate excepțională, foarte bun la fazele fixe. O să vedem, atât pot să vă spun. CFR poate produce multe surprize de acum încolo, inclusiv una financiară. Avem un interes, fiindcă e un jucător valoros", a explicat conducătorul echipei din Cluj.

Finanțatorul FCSB-ului, Gigi Becali, nici nu vrea să audă de această mutare.

"E cea mai mare minciună pe care am auzit-o. Cum să-l ia pe Budescu? Eu nu răspund de club, dar îți spun ție că nu e adevărat", a zis Gigi Becali pentru GSP.ro.

"Vor și ei să arate că fac ceva, că mișcă. Nu se pune problema de așa ceva. Mai minciună decât asta n-am auzit", a completat acesta.

Budescu (29 de ani) are o cotă de 2,3 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Clauza de reziliere impusă de FCSB este de 3 milioane de euro.

Budescu a mai jucat, de-a lungul timpului, la Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu şi la echipa chineză DL Yifang. A evoluat de 11 ori în echipa naţională a României, pentru care a înscris 4 goluri. 

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала