Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Plenul CSM, aviz favorabil pentru ordonanţa privind viitorul procuror european

Astăzi, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul ordonanţei de urgenţă privind procedura de selecţie a procurorului european din partea României.

BUCUREŞTI, 19 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului UE al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), cu observaţiile însuşite în Comisia nr.1 din şedinţa de la data de 19.02.2019. (majoritate: 17 voturi DA, 1 vot NU) a fost adoptat de pleul reunit al CSM.

CSM, decizii majore înainte de interviul lui Kovesi la Bruxelles >>>

În ceea ce priveşte art. 1 alineatul 3 din proiectul de Ordonanţă, cu privire la persoanele care pot candida pentru funcţia de procuror european, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit observaţia potrivit căreia ”această funcţie ar putea fi ocupată şi de către un judecător, context în care trebuie prevăzute condiţiile de vechime şi grad şi cu referire la judecători'”(majoritate: 10 voturi DA, 7 voturi NU, 1 vot NUL)", se arată în minuta şedinţei plenului CSM, informează stiripesurse.ro

Reamintim că, duminică, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei a precizat faptul că prin ordonanţă de urgenţă se poate crea baza juridică pentru selectarea a trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României. Este vorba despre procuror cu funcţie de execuţie, care va activa în subordinea viitorului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează Laura Codruţa Kovesi.

Toader a adăugat că documentele cu propunerile celor trei candidaţi trebuie trimise până la finalul lunii martie.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала