Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Atac virulent la Ponta: ”Tu ce ai făcut, panglicarule, cât timp ai avut pixul în mâna?”

© AP Photo / Vadim GhirdaVictor Ponta. Arhivă
Victor Ponta. Arhivă - Sputnik Moldova-România
”Pinocchio are memorie scurtă şi obrazul gros, te-au pus lider la Partidul Rataţilor Obedienți (PRO) și îți aduc slugi pesediste și trădători de meserie, cu care tu zici că faci echipă bună”

BUCUREȘTI, 19 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cel mai longeviv partid ecologist din România, PER, a dovedit că stăpânește limbajul politic dur, lansând de multe ori mesaje extrem de critice. Aportul incisivului jurnalist Ovidiu Zara, vicepreședinte al ecologiștilor, este evident.

Analizând tema ”autostrăzilor”, Partidul Ecologist Român demască ”tentativele liderilor partidelor de tip clonă, care au avut șansa să fie la butoane, nu au făcut nimic”. Într-un recent comunicat transmis presei, PER critică ”vocile de “specialiști în domeniu” ca Ponta sau alții la fel de ineficienți ca și el, atât din opoziţie, cât mai ales de la putere”.

”Păi tu ce ai făcut mai panglicarule, cât timp ai avut pixul în mâna?”, întreabă PER, ”De autoevaluare ai auzit, Victore?”

Iar PER îl ia la sigur, cu propriile promisiuni: ”Ia zi, oare cine promitea că își va da demisia dacă nu va realiza autostrada Comarnic- Brașov?”

”Cine afirma că o va construi la absurda valoare de 8.5 miliarde de euro, pentru doar 50 de kilometri? Dacă ar fi existat Justiție în România, trebuia să fi fost  în pușcărie până astăzi, cel puțin pentru sumele aberante declarate!”

Dar, pune problema PER, cine să-l ancheteze pe Ponta - ”Pinocchio are memorie scurtă şi obrazul gros”.

”Te-au pregătit prea bine să vinzi iluzii electoratului, încât ar fi o pierdere majoră să te abandoneze!”, spune PER, cu aluzie la legăturile lui Ponta cu serviciile. ”Te-au pus lider la Partidul Rataţilor Obedienți (PRO) și îți aduc slugi pesediste și trădători de meserie, cu care tu zici că faci echipă bună”.

Mai mult, PER îi atrage atenția lui Ponta că s-a înconjurat de ”politicieni mediocri, care au rămas pe marginea scenei politice și care poartă etichete de gropari ai unor sisteme ca sănătate, agricultură ori, chiar infrastructură”.

”Cu toate acestea, tu ai un talent: te pricepi să minți, mai Pinocchio!”, afirmă PER. ”Ești atât de iscusit, încât nici nu clipești când o faci. Chiar nu te încearcă vreo remușcare faţă de români?”,  încheie PER comunicatul remis STIRIPESURSE.RO

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала