Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

ONG olandez denunţă companii americane care ar dezvolta arme de distrugere în masă

© Sputnik / Rodion ProcaMicrosoft
Microsoft - Sputnik Moldova-România
Un ONG olandez numeşte, într-un raport, cunoscute companii americane despre care spune că s-ar număra printre giganții tehnologici care ar putea conduce o uriaşă cursă a înarmărilor în domeniul inteligenței artificiale.

BUCUREŞTI, 22 aug – Sputnik, Doina Crainic. Organizația olandeză PAX a analizat principalii jucători din acest sector strategic și a realizat un clasament cu 50 de companii după trei criterii: dezvoltă acestea tehnologii pentru a crea „roboți ucigași”? Lucrează la proiecte militare legate de aceste tehnologii? Au promis să nu dezvolte în viitor tehnologii în acest scop?

Utilizarea inteligenței artificiale prin care sisteme de arme să aleagă și să atace automat ținte a provocat, în ultimii ani, dezbateri importante cu privire la chestiuni de natură etică.

„De ce nu neagă companii precum Microsoft și Amazon că dezvoltă în prezent aceste arme extrem de controversate, care ar putea decide singure să ucidă, fără implicare din partea omului?”, întreabă Frank Slijper, autorul principal al raportului publicat luni.

În acest sens, 22 de companii prezintă „motive medii de îngrijorare” pentru autorii raportului, a căror analiză acoperă 12 țări din întreaga lume. Printre acestea se numără şi SoftBank, companie japoneză cunoscută în special pentru crearea robotului umanoid Pepper.

La categoria „motive mari de îngrijorare” sunt incluse 21 de companii, printre care Amazon și Microsoft, ambele încercând să semneze un contract cu Pentagonul pentru a furniza armatei americane infrastructura sa „cloud” (serviciul de stocare a datelor online).

„Armele autonome vor deveni în mod inevitabil arme de distrugere în masă. În prezent, se lucrează în scopul ca tot ceea ce constituie în prezent arme - tancuri, avioane de luptă, submarine – să aibă versiunea sa autonomă”, a declarat pentru AFP Stuart Russell, profesor de informatică la Universitatea Berkeley din California.

Google și alte șase companii fac parte din categoria „bune practici”. Anul trecut, Google a renunțat la oferta pentru acordul de cloud al Pentagonului, spunând că ar putea fi în contradicție cu principiile sale în domeniul inteligenței artificiale, potrivit Sputnik France

Gigantul din California a explicat că nu doreşte să se implice în „tehnologii care sunt sau pot fi dăunătoare” sau în dezvoltarea de „arme sau alte tehnologii al căror scop principal sau a căror implementare ar putea cauza sau facilita vătămarea fizică a oamenilor”.

Marți, la Biroul Națiunilor Unite din Geneva, un grup de experți guvernamentali a dezbătut opțiuni de politici pentru reglementarea armelor autonome, deși până în prezent a fost foarte dificil să se ajungă la un consens în această privință.

Potrivit raportului ONG-ului PAX, angajați ai Microsoft și-au exprimat opoziția față de un contract cu armata americană cu privire la ochelarii HoloLens, pentru realitatea augmentată, pentru antrenament și luptă.

Apar îngrijorări şi cu privire la armele autonome din viitor, arme care nu au fost încă inventate, dar sunt prezentate în unele filme de science-fiction, cum sunt mini-dronele.

„Ai putea trimite un milion de acest tip de arme cu un container sau un avion de marfă și acestea ar putea avea capacitatea distructivă a unei bombe nucleare, însă ar lăsa toate clădirile intacte în urma declanşării lor”, a avertizat Stuart Russell.

În aprilie, Comisia Europeană a propus un set de reguli etice pentru sectorul inteligenței artificiale. În lista de propuneri s-a menţionat necesitatea plasării „umanului” în centrul tehnologiilor asociate AI, precum și necesitatea de a se promova „nediscriminarea” și „bunăstarea societății și a mediului”.

Pentru Stuart Russell, următorul pas ar trebui să fie interzicerea la nivel internaţional a inteligenţei artificiale care ar putea fi asociată cu arme de distrugere. „Mașinile care pot decide să ucidă oameni nu trebuie dezvoltate sau utilizate”, a mai spus acesta.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала