Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Motivul halucinant pentru care o bunică își ardea nepoatele cu țigara

© Sputnik / Miroslav RotariПопрошайки
Попрошайки  - Sputnik Moldova-România
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a reținut o femeie în vârstă de 53 de ani care și-ar fi pus nepoatele să cerșească pentru a face rost de bani – fetele, viață de coșmar.

BUCUREȘTI, 30 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit anchetatorilor, timp de zece ani, din 2009 până în 2019, femeia a recrutat și adăpostit acasă la ea două minore, nepoatele sale, în vârstă de 12, respectiv 17 ani, în scopul exploatării acestora.

Femeia ar fi făcut, spun procurorii, gesturi care nu au nici o legătură cu ce ar trebui să facă o bunică sau chiar și om străin de cele două copile. Mai exact, bunica a profitat de faptul că fetelor le era imposibil să își exprime voința așa că, prin constrângere și abuz de autoritate, le-a obligat să cerșească, în beneficiul său și al familiei sale, în zona unui complex comercial de pe raza municipiului Cluj Napoca, aflat în apropierea locuinței sale.

Child abuse - Sputnik Moldova-România
Societate
Scandalul sclaviei din Maramureș ia proporții: șase persoane reținute de DIICOT

Verificările la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj au stabilit că fetele s-au aflat în atenția acestei instituții încă din 2010, când au fost internate, în mod repetat, într-un adăpost de zi și de noapte, deoarece au fost găsite pe străzi la cerșit de către organele de poliție sau de cele ale jandarmeriei, informează stiripesurse.ro

Procurorii au aflat că minorele erau agresate fizic de către cei doi bunici, arse cu țigara, tăiate pe față  sau pe mâini, băgate într-un canal din curte plin cu apă și închise afară. Fetele erau lăsate să doarmă pe străzi dacă nu reușeau să facă, zilnic, din cerșit, sume cuprinse între 400 și 800 de lei.

Procurorii Direcției din Cluj, împreună cu ofițeri de poliție judiciară au făcut o percheziție acasă la cea care era bunică numai cu numele. Din locuința femeii au fost ridicate și identificate 3 telefoane mobile, suma de 1950 de euro și mai multe înscrisuri.

Mai mult decât atât, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului trecut, nora femeii, în vârstă de 29 de ani, aptă de muncă, a apelat de multe ori la mila publicului cerând ajutor material, folosindu-se de doi copii în vârstă de 3, respectiv 9 ani.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала