Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul de la Tiraspol: Despre ce au discutat - Video

Președintele Republicii Moldova s-a întâlnit marţi cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Printre subiectele abordate este și menținerea securității pe ambele maluri ale Nistrului.

CHIȘINĂU, 30 oct – Sputnik. Între Chișinău și Tiraspol există un interes comun, cel de a menține pacea „pe Nistru ca garanție a păcii și securității în regiune”. Asta a fost reiterat în cadrul întrevederii președintelui Igor Dodon cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.


Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, șeful statului spune că instituțiile obștești sunt un factor important care contribuie la promovarea procesului de reglementare politică.

„În ajunul Conferinței din Bavaria, preconizată pentru 4-5 noiembrie, am reiterat disponibilitatea de a continua un dialog deschis la diferite niveluri și paliere, ceea ce va contribui la stabilirea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului”, scrie Igor Dodon.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat și „detalii referitoare la runda de negocieri în formatul 5 + 2, care s-a derulat la Bratislava, precum și chestiuni ce țin de punerea în aplicare a aranjamentelor cunoscute sub numele de Berlin +”.

Totodată, Dodon și Krasnoselski au discutat despre extinderea regimului de liberă circulație a cetățenilor, bunurilor și serviciilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала