Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Mesaje emoţionante de 8 martie – copiii cu mamele plecate în străinătate, sfâşiaţi de dor

Urmăriți-ne pe
De Ziua Mamei, peste 100 de copii au trimis felicitări mamelor lor plecate la muncă în străinătate. Mesajele lor sunt emoţionante, arătând vulnerabilitatea emoţională a micuţilor rămaşi fără mamă.

BUCUREŞTI, 8 mart – Sputnik, Doina Crainic. Cei peste 100 de copii care au trimis mesaje mamelor plecate la muncă în străinătate au fost incluşi în campania „Mi-e dor de tine, mamă", derulată de Organizaţia Salvaţi Copiii România şi de compania de curierat DPD România.

Mesajele de felicitare trimise de aceştia arată dorul şi durerea prin care trec copiii care nu îşi au alături mamele, plecate departe de ei, la muncă în străinătate.

„Dragă mamă, îţi doresc o primăvară frumoasă, la fel ca tine. Mi-aş dori să fii lângă mine, să fim unul lângă celălalt şi să petrecem timpul pe care l-am pierdut. Chiar dacă nu eşti aproape de mine, să ştii că mă gândesc mereu la tine şi abia aştept să vii acasă", este mesajul unui băieţel.

Şi sora lui, Alina, a transmis mamei că îi este foarte dor de ea şi că o aşteaptă acasă.

„Dragă mamă, îţi doresc o primăvară frumoasă, aşa ca tine. Să ştii că îmi este foarte dor de tine şi te aşteptăm acasă. Te iubesc, mamă! Şi la mulţi ani! Că tot e şi ziua ta îţi doresc multă sănătate. Cu drag, Alina", a scris fetiţa.

Preşedinte executiv al asociaţiei „Salvaţi Copiii”, Gabriela Alexandrescu, a spus că vulnerabilitatea emoţională a copiilor rămaşi fără mamă este puternică şi se accentuează mai ales în perioada sărbătorilor.

„Vulnerabilitatea emoţională a copiilor rămaşi acasă este deja destul de mare, iar în preajma sărbătorilor devine copleşitoare. De aceea, pe lângă implicarea lor în activităţi de socializare în astfel de perioade, îi stimulăm să îşi exprime şi să transmită trăirile şi emoţiile către mamele aflate departe”, a declarat Gabriela Alexandrescu, citată de România Tv. 
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала