Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Noul ACORD între Biserică și MAI – text integral. Iată cum se va proceda de Înviere

© SputnikБлагодатный огонь привезли в Кишинев из Иерусалима
Благодатный огонь привезли в Кишинев из Иерусалима - Sputnik Moldova-România
Din schemă dispar polițiștii, ca purtători de Lumină sau prescură; angajații MAI, civili și militari, vor face ceea ce scrie în statut – vor veghea la respectarea ordinii și liniștii

BUCUREȘTI, 16 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. După șuvoiul de reacții, dezmințiri, contre, proteste etc. ce au urmat ”Protocolului” între Biserica Ortodoxă Română și MAI, președintele Iohannis a anunțat ferm și, evident, supărat, că se va reface acest inedit document.

Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Politică
Iohannis, avertisment dur pentru români: ”Stați acasă sau vom avea înmormântări”

Pentru Iohannis nu au contat nici susținerea de care demersul s-a bucurat din partea BOR, nici afirmațiile ministrului Vela cu privire la o înștiințare, în prealabil, a premierului și chiar a… președinției!

Așa că, după ce Iohannis a cerut ferm – de fapt, a impus, prin greutatea intervenției sale – s-a convenit la modificarea ”Protocolului”. Ca element esențial, din schemă dispar polițiștii, ca purtători de Lumină sau prescură. Angajații MAI, civili și militari, vor face ceea ce scrie în statut – vor veghea la respectarea ordinii și liniștii.

Publicăm textul integral al noului protocol – sau ”Acord” – între Biserica Ortodoxă Română și Ministerul Afacerilor Interne.

ACORD

Având în vedere estimările recente ale specialiştilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus, Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne, din data de 14 aprilie 2020, se modifică după cum urmează:

1. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanțarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.

2. Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 –00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 –12.00, la solicitarea credincioşilor.

Благодатный огонь доставили в Молдову из Иерусалима - Sputnik Moldova-România
ACORD oficial: Cum va fi distribuită Lumina Sfântă și „Sfintele Paști” în România

3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.

4. Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.

5. Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).

6. În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.

Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.

Acordul este semnat de Preafericitul † DANIEL, Patriarhul României, și de Ministrul Afacerilor Interne, Marcel VELA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала