Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Violeta Alexandru: ”Nu rezolvăm lucrurile prin izolare internațională”

Ministrul Muncii spune că această criză a arătat că avem mai multe categorii vulnerabile și care au nevoie de ajutor disperată decât era evident și a tras un semnal de alarmă cu privire la declarațiile referitoare la închiderea granițelor.

BUCUREȘTI, 21 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Violeta Alexandru a precizat că piața muncii s-a schimbat deja, în contextul crizei sanitare și economice și că se va schimba și de acum înainte. În acest sens, cele mai multe oportunități le vor avea cei care au dovedit că se pot adapta și cei care au abilități în a folosi tehnologia nu numai în comunicarea internă cât mai ales în furnizarea serviciilor.

De asemenea, demnitarul spune că acum se vede cât este de important ca românii să nu lucreze la negru/la gri pentru că nu pot beneficia, deși au muncit, de sprijin atunci când au nevoie și, pentru că, pe termen mediu sau lung, vor ajunge într-un punct în care, în loc să aibă o bătrânețe liniștită, primesc o pensie mult prea mică față de cât au nevoie.

”Sprijinul statului oferit în această perioadă, prin șomaj tehnic, prin garanții credite, etc. trebuie completat de un sprijin mai pronunțat din comunități, pentru nevoile acestora, nevoi care vor trebui re-evaluate printr-un dialog cu toate părțile interesate. Din păcate, ajutorul din comunitate, inclusiv prin aportul entităților neguvernamentale, a fost firav”, spune ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a adăugat că a văzut puține comunități mobilizate, punând laolaltă resurse și dorință de a lupta împreună. În multe cazuri s-a optat exclusiv pentru accesarea măsurilor de sprijin oferite de Guvern.

Normal ar fi, a precizat demnitarul, ca toți cei care au lucrat la stat, în această perioadă, să fi simțit un fel de patriotism guvernamental despre care văd că se vorbește mult în alte țări.

”Îmi doresc ca sistemul public să respecte mai mult mediul privat și sacrificiile prin care acesta trece. El este cel care va reporni motoarele economiei”, a adăugat Alexandru.

În opinia sa, criza a arătat că sunt mult mai multe categorii vulnerabile și în disperată nevoie de ajutor decât era evident și că ajutorul pentru aceste categorii nu se rezumă la bani. Pentru Alexandru, lipsa posibilității, astăzi, de a veni, de exemplu, în sprijinul familiilor monoparentale, în afara punerii la dispoziție a unor fonduri pentru a le suplimenta veniturile în această perioadă grea, a fost cea mai grea încercare, în condițiile în care nici din comunitate nu a venit un sprijin real.

”Nu rezolvăm lucrurile prin izolare internațională. Cei care speculează starea de fapt pentru a sugera închiderea granițelor României sunt de-a dreptul periculoși. Da, măsuri de prevenție și protecție dar Nu izolare. Atenție la aceste discursuri, aparent prind bine, dar efectele lor sunt dezastruoase pe termen mediu și lung”, a subliniat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Demnitarul a dat asigurări că vor fi pregătite măsuri adaptate situației actuale și perspectivelor imediate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала