Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Franța are peste 10 milioane de șomeri din cauza coronavirusului

© Sputnik / Кирилл Каллиников / Trecere la banca de fotografiiȘantier de construcție
Șantier de construcție - Sputnik Moldova-România
Peste 10 milioane de salariaţi din sectorul privat francez sunt plătiți prin schema de şomaj parţial pusă la punct de Guvernul de la Paris.

BRUXELLES, 22 aprilie - Sputnik, Daniela Porovăț. Ministrul Muncii din Franța, Muriel Penicaud, a anunțat un număr impresionant de persoane care beneficiază de șomaj în cadrul măsurilor destinate să ajute companiile să facă faţă impactului crizei coronavirusului.

"În această dimineaţă, sunt 10,2 milioane de salariaţi din sectorul privat al căror salariu este plătit de stat, de Ministerul Muncii, pentru că sunt în şomaj parţial. Este mai mult de un salariat din doi şi de şase companii din zece, pentru că sunt mai mult de 820.000 de companii care au recurs la acest dispozitiv", a declarat Penicaud într-un interviu pentru postul de radio BFM Business.
French President Emmanuel Macron is seen on a television screen as he speaks during a televised address to the nation on the outbreak of COVID-19, caused by the novel coronavirus, on March 16, 2020, in Paris - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Macron extinde izolarea în Franța până la 11 mai: „Epidemia nu este încă sub control”

El a apreciat că este o cifră considerabilă și că nu s-a mai făcut niciodată aşa ceva în Franța, în condițiile în care cifrele continuă să crească de la o zi la alta.

Schema de şomaj parţial pusă la punct de Guvernul de la Paris permite unui salariat din Franţa să beneficieze de 70% din salariul brut şi 84% din salariul net.

Potrivit ministrului Muncii, criza coronavirusului a paralizat numeroase sectoare de activitate din Franţa, în special industria hotelieră şi a restaurantelor, unde nouă din zece salariaţi sunt în şomaj parţial, sau industria construcţiilor, unde 93% din salariaţi sunt în şomaj parţial.

În paralel, suma totală a împrumuturilor garantate de statul francez şi acordate companiilor, pentru a face faţă problemelor cu fluxul de numerar în perioada de carantină, se apropie de 40 de miliarde de euro, a declarat miercuri pentru postul de radio RTL directorul general de la banca publică de investiţii Bpifrance, Nicolas Dufourcq.

"Am depăşit pragul de 40 de miliarde de euro", a spus Dufourcq, precizând că până miercuri au fost acordate 251.000 de împrumuturi, a căror valoare medie este de 140.000 de euro.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала