Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Dana Gîrbovan, lecție excepțională pentru autorități despre criză, cetățeni și abuzuri

”Avem un haos legislativ în materia stării de urgenţă, ce va naşte probleme, începând cu posibilitatea de a fi restrânse drepturi şi libertăţi fundamentale altfel decât prin lege şi până la caracterul neclar al normelor legislative”

BUCUREȘTI, 29 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Interviu de excepție acordat de reputata judecătoare Dana Gîrbovan, preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, în care punctează mai multe aspecte controversate ale acestei perioade.

ghișeu, bancă, amendă - Sputnik Moldova-România
Societate
Atenție! Au intrat în vigoare amenzile mărite pentru cei care nu respectă restricțiile

Interviul, acordat agenției Mediafax, este important pentru că trece aceste aspecte prin filtrul gândirii distinsului magistrat. Redăm câteva pasaje esențiale.

Întrebată de agenție despre contestarea în instanță de către cetățeni – sau „justițiabili” – Dana Gîrbovan a replicat că era ”un demers previzibil” – și asta din cel puţin două perspective: ”pe de o parte, cuantumul amenzilor în raport cu venitul mediu al populaţiei, precum şi numărul sancţiunilor date la nivel naţional sunt foarte mari, iar pe de altă parte, normele ce reglementează contravenţiile sunt lipsite de previzibilitate şi claritate”.

În privința cuantumului amenzilor, judecătoarea atrage atenția asupra faptului că acesta începe de la 2000 lei, ”într-o ţară în care pensia minimă este în jur de 700 lei şi cea medie în jur de 1.200 lei”.

”Cuantumul mare al amenzilor a fost remarcat şi de publicaţii din afară României, BBC notând că aceste amenzi sunt date într-o ţară în care salariul mediu net este în jur de 3.000 de lei”, punctează judecătoarea.

În privința numărului mare de amenzi, judecătoarea observă și că presa a relatat numeroase situaţii pe care le-a numit ”un exces de zel din partea poliţiştilor”.

”Numărul şi cuantumul amenzilor ridică şi problema modului în care statul reuşeşte să impună cetăţenilor săi măsuri luate în perioade de criză”, spune magistratul, subliniind că ”în România, în mod evident, implementarea măsurilor a fost făcută nu prin convingerea cetăţenilor, ci folosindu-se de autoritate şi forţă, prin sancţiuni”.

Or, consideră magistratul, ”este esenţial ca cetăţenii să se simtă protejaţi, nu ameninţaţi de autorităţi, pentru că modul în care este gestionată criza, din această perspectivă, poate avea efecte negative pe termen lung în raporturile stat-cetăţean”.

Poliția Română - Sputnik Moldova-România
Societate
Avocatul Poporului critică MAI pentru că nu clarifică modul de aplicare a amenzilor

Reporterul Mediafax a întrebat de demersul Avocatul Poporului de a formula o excepţie de neconstituţionalitate a unor prevederi ce reglementează starea de urgenţă. Este vorba de acțiunea în urma închiderii unor publicații.

Dana Gîrbovan subliniază că rolul Avocatului Poporului ”este acela de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile, rol cu atât mai important în situaţii excepţionale”.

”Ca atare, nu pot decât să salut demersul Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din OUG 1/1999, cu atât mai mult cu cât respectarea regulilor statului de drept şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt esenţiale într-o perioada de criză”, spune judecătoarea.

Și, atenție, urmează un verdict al situației de față, de care autoritățile are trebui să țină seama, indiferent de orgolii politice:

”Demersul (Avocatului Poporului) este cu atât mai necesar cu cât în prezent avem un haos legislativ în materia stării de urgenţă, ce va naşte inevitabil nenumărate probleme, începând cu posibilitatea de a fi restrânse drepturi şi libertăţi fundamentale altfel decât prin lege şi până la caracterul neclar, imprecis al normelor legislative”, a spus Dan Gîrbovan

Desigur, judecătoarea acordă circumstanța atenuantă – probleme se datorează și faptului că ”România nu a mai fost expusă unei stări de urgenţă, pentru a-şi fi putut corecta legislaţia, cât şi prevederilor extrem de lapidare ale Constituţiei în această materie”.

Mai mult, președinta UNJR aduce în discuție la acest punct și declarația – sau co-definiția -

Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet – ”o stare de urgenţă nu reprezintă un cec în alb pentru deconsiderarea obligaţiei de a respectă drepturile omului”.

”Măsurile excepţionale trebuie să fie necesare şi proporţionale cu scopul respectării drepturilor omului. Cetăţenii trebuie să fie complet informaţi cu privire la măsurile de urgenţă şi să ştie cât timp acestea vor produce efecte. Punerea în executare a acestor măsuri trebuie făcută cu corectitudine şi umanitate. Orice sancţiune trebuie să fie proporţională cu fapta comisă şi să fie prevăzută de lege” – a declarat Înaltulul Comisar ONU.

De aceea, sesizarea făcută la CCR de Avocatul Poporului nu poate fi privită decât ca ”un demers binevenit, normal, sănătos şi necesar într-un stat de drept”, spune Dana Gîrbovan.

În fine, judecătoarea este întrebată ”ce ar trebui să ne înveţe epidemia de coronavirus, dacă ne referim la activitatea judecătorilor?”

”Cea mai importantă lecţie pe care epidemia de coronavirus ne-a dat-o fiecăruia este cea a valorii vieţii omeneşti, a fiecărui om - ne-a reamintit într-un mod cât se poate de dur că dreptul la viaţă este dreptul fundamental suprem”, a declarat Dan Gîrbovan.

În același timp, criza a dat o lecție mai importantă judecători, arătându-le, prin problemele apărute – inclusiv cele subliniate în interviu – că ”viaţa fiecărui om include intrinsec o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale inalienabile ale acestuia, dobândite prin naştere”.

”Ca judecători, avem enormă responsabilitate de a apăra aceste drepturi în dificilele perioade de criză”, spune președinta UNJR.

Și o subliniare de final, care include și o elegantă dar fermă critică a situației actuale: 

”Atunci când Statul, în perioade dificile, este tentat să apese prea tare pedala autorităţii în defavoarea libertăţii individuale, când interesele de grup primează faţă de cele individuale, când cei slabi devin şi mai slabi şi cei vulnerabili sunt şi mai vulnerabili, când tentaţia excluziunii şi a discriminării este accentuată de teamă, justiţia este cea care trebuie să devină reazămul celor slabi, să restabilească legea, să sancţioneze abuzurile şi să proteje viaţa, demnitatea şi drepturile fiecărei persoane”.

Un interviu – lecție pentru autorități în această perioadă dificilă și inedită, marcată de întrebări, controverse, nelămuriri și, de ce să nu recunoaștem – de greșeli de fiecare parte.

Întregul interviu îl puteți citi pe MEDIAFAX

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала