Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

PSD, categoric: Legea autonomiei nu va trece de Senat!

Președintele PSD Marcel Ciolacu a precizat încă dinainte de intervenția prezidențială că PSD va vota împotriva proiectului de lege al autonomiei Ținutului Secuiesc.

BUCUREȘTI, 29 apr - Sputnik, Marius Holdean. Ciolacu a avut o reacție rapidă după declarația lui Iohannis și i-a amintit președintelui că ”nu a avut nicio reacție când ambasadorul României la Budapesta a fost terfelit în urmă cu câteva zile. A tăcut complice. Dacă era un adevărat patriot, l-ar fi apărat pe Ambasadorul român!”.

Ieșirea de astăzi a președintelui Iohannis, scrie Ciolacu pe pagina sa de Facebook, arată cât de jos poți să ajungi în politică și constituie ”o ieșire care descalifică total funcția prezidențială!”

Ciolacu spune că Iohannis știa că PSD este împotriva proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc și că la ora 14.00 acest proiect va fi respins definitiv de Senat, așa cum au mai fost respinse multe alte proiecte similare de-a lungul timpului, dar, cu toate acestea, a avut o ”ieșire anti-românească și anti-democratică”.

”Cred că președintele Iohannis trebuia să fie mai preocupat că a trimis români la export pe plantațiile din Germania. Oameni pe care președintele Iohannis și Guvernul i-a abandonat. De asemenea, cred că președintele Iohannis ar fi trebuit să fie mai preocupat de faptul că Guvernul lui lasă ca pădurile să fie tăiate”, a fost replica liderului PSD.

Președintele interimar al PSD a scris pe pagina sa de Facebook, încă dinainte de declarațiile lui Iohannis pe această temă, că PSD nu susține legea privind autonomia Ținutului Secuiesc și că va vota împotriva acestui proiect de lege și îl va respinge urgent la Senat, care e cameră decizională.

”PSD a votat împotrivă și în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Acest proiect are NUMAI rapoarte de respingere și avize NEGATIVE. Acest proiect a fost introdus pe ordinea de zi cu raport de RESPINGERE”, a explicat Ciolacu.
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Politică
Iohannis atacă PSD din cauza legii autonomiei maghiare

Liderul PSD a acuzat de altfel Guvernul că a răspuns și a trimis un punct de vedere după mai bine de două luni de când i-a fost solicitat, după ce se împlinise deja termenul de adoptare tacită! Mai mult, explică Ciolacu, Comisia pentru Administrație condusă de PNL a avut nevoie de 3 săptămâni ca să dea un raport pentru această lege, chiar dacă Biroul Permanent al Camerei a atenționat Comisia de Administrație printr-o adresă că se împlinește termenul de adoptare tacită și că trebuie să facă ceva.

”Deși reprezentanții PNL mimează acum naționalismul, chiar ei sunt vinovați pentru neîntrunirea la timp a plenului care să respingă această lege. Pentru că au venit infectați în Parlament și nu am putut ține ședințe fix în perioada în care s-a împlinit termenul de adoptare tacită pentru această lege”, a mai spus Ciolacu.

Acuzații dure la adresa lui Iohannis

Și mai dur a fost senatorul PSD Șerban Nicolae. Acesta a spus, ca și președintele PSD, că proiectul a trecut tacit pentru că un parlamentar PNL a venit la muncă bolnav de coronavirus și activitatea s-a suspendat, dar a trecut la acuzații dure împotriva lui Iohannis:

”Am senzația că domnul Iohannis depășește orice limită a abjecției. Niciodată nu a existat un proiect al PSD privind acordarea unei autonomii pentru Ținutul Secuiesc, în schimb, peneliștii au votat statutul maghiarilor, peneliști care sunt azi în PNL, vorbim de cei din PDL. Este intolerabil să se comporte atât de abject din postura de președinte”, a spus Șerban Nicolae despre declarația lui Iohannis.

Anterior, senatorul PSD postase pe pagina sa de Facebook un text intitulat ”Ținutul Secuiesc penelist” în care arăta că această chestiune a „autonomiei Ținutului Secuiesc” revine periodic în atenția opiniei publice, iar extremiștii încearcă, tot periodic, să tensioneze relațiile inter-etnice din România.

”Diverse proiecte privind autonomia așa-zisului ținut ori privind statutul minorităților naționale au fost propuse Parlamentului României, iar Partidul Social Democrat a fost singurul partid parlamentar care, din 1993 și până în prezent s-a opus constant și fără echivoc acestor inițiative. În 2005, în Senatul României, senatorii PSD, PC și PRM au respins o asemenea propunere, susținută de PNL, PD și UDMR”, a scris Șerban Nicolae pe contul său de socializare.

Tot periodic, politrucii internaționaliști, unii proveniți din „presa cu plata la sacoșă” se revoltă fals față de atitudinea propriilor colegi, în speranța că îi pot păcăli pe unii mai slabi la judecată, a mai spus Șerban Nicolae, care a fost foarte ferm:

”Propunerea privind înființarea unui „Ținut Secuiesc” nu va fi adoptată niciodată de Senat, acolo unde PSD are majoritatea, așa încât „naționalismul de cabaret” al vedetuțelor politice va rămâne la fel de ridicol”, referindu-se probabil la Rareș Bogdan.

În final, Șerban Nicolae se întreabă retoric de ce toate aceste propuneri reușesc să se strecoare și să agite apele doar atunci când puterea politică e deținută în România de un guvern penelist de rit băsist și de un președinte „de dreapta”?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала