Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Alexandru, promisiuni: statul ar putea suporta o parte din salariu

Ministrul Muncii a vorbit despre acordarea unor măsuri de sprijin pentru companiile care au trimis angajații în șomaj tehnic, dar și sprijin pentru companile ce nu au întrerupt lucrul în timpul pandemiei.

BUCUREȘTI, 3 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Violeta Alexandru a explicat că săptămâna viitoare, cel mai probabil, urmează să fie anunțată decizia finală asupra sprijinului care va fi acordat companiilor la reluarea activității.

Aceasta a punctat că motivul pentru care nu a luat o decizie finală este pentru că ține foarte mult să se pronunțe asupra duratei asupra domeniilor afectate de această măsură partenerii sociali cu care Ministerul Muncii într-un dialog continuu. 

”Se prefigurează măsura prelungirii șomajului tehnic pentru acele sectoare de activitate care sunt în continuare restricționate prin deciziile autorităților în paralel”, a spus Violeta Alexandru.

Mai exact, ministrul Muncii spune că statul ar putea să suporte o parte din salariul celor care se întorc la muncă, acest lucru fiind discutat cu sindicatele și patronatele.

Roni - Sputnik Moldova-România
Societate
Salariu și indemnizație de șomaj: când pot fi cumulate

Alexandru a susținut că urmează să se vadă dacă această măsură activă va dura câteva luni sau dacă va fi mai de lungă durată. Cert este că în primă instanță va fi un sprijin mai consistent, sprijinul urmând să se reducă pe măsură ce activitatea acestor companii se va relua.

În cazul unei companii care își va relua activitatea, sprijinul statului va putea fi sub forma acoperirii unei părți din costul salarial.

Ministrul Muncii a precizat că și cei care au reușit să își mențină activitatea în parametrii acceptabili, care au făcut eforturi și nu au cerut șomaj tehnic, deci nu au întrerupt activitatea, Guvernul caută o soluție „astfel încât și activitatea lor să poată fi apreciată și văzută”, informează antena3.ro.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала