Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Acum 20 de ani, Vladimir Putin a acces pentru prima dată la funcția de președinte al FR

Acum 20 de ani, Vladimir Putin a preluat oficial funcția de președinte al Federației Ruse. Vedeți în galeria noastră foto cele mai memorabile momente.

Vladimir Putin, a preluat cea mai înaltă funcție în stat în anul 2000, în 2004 a fost reales pentru al doilea mandat. Atunci, potrivit Constituției Federației Ruse, președintele era ales pentru o perioadă de patru ani. În 2008 au intrat în vigoare amendamentele la Constituție cu privire la extinderea perioadei mandatului prezidențial de la patru la șase ani.

Putin, care a ocupat între 2008 și 2012 funcția de prim-ministru al Rusiei, în 2012 a fost ales din nou în funcția de președinte. În premieră, un șef de stat a revenit în fotoliul său după o pauză. Nu s-a întâmplat niciodată, nici în Rusia contemporană, nici în perioada sovietică, nici în Rusia de până la revoluția din 1917. În alegerile prezidențiale din 2018 Putin a obținut din nou o victorie.

© Sputnik / Vladimir VyatkinPreședintele Rusiei, Vladimir Putin (în stânga) și primul președinte al Rusiei, Boris Elțin (în dreapta) stau pe Pridvorul Roșu din Kremlin, în ziua inaugurării lui Putin.
Первый Президент РФ Борис Ельцин и президент РФ Владимир Путин в день инаугурации Владимира Путина в 2000 году - Sputnik Moldova-România
1/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin (în stânga) și primul președinte al Rusiei, Boris Elțin (în dreapta) stau pe Pridvorul Roșu din Kremlin, în ziua inaugurării lui Putin.
© Sputnik / Sergey GuneevPreședintele Rusiei, Vladimir Putin, în ajunul ceremoniei de depunere de flori la monumentul lui Kuzma Minin și Dmitri Pojarski din Piața Roșie
Президент РФ Владимир Путин перед началом церемонии возложения цветов к памятнику Кузьме Минину и Дмитрию Пожарскому на Красной площади - Sputnik Moldova-România
2/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în ajunul ceremoniei de depunere de flori la monumentul lui Kuzma Minin și Dmitri Pojarski din Piața Roșie
© Sputnik / Aleksey Nikolskyi / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu înghețată în timpul vizitei Salonului Internațional Aerospațial MAKS-2019. 27 august 2019.
Президент РФ Владимир Путин и президент Турции Реджеп Тайип Эрдоган с мороженым во время посещения Международного авиакосмического салона МАКС-2019 - Sputnik Moldova-România
3/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu înghețată în timpul vizitei Salonului Internațional Aerospațial MAKS-2019. 27 august 2019.
© Sputnik / Mikhael Klimentyev / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul antrenamentelor de judo în complexul sportiv "Iug-Sport". 14 februarie 2019.
Президент РФ Владимир Путин во время тренировки по дзюдо на татами в спортивно-тренировочном комплексе Юг-Спорт - Sputnik Moldova-România
4/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul antrenamentelor de judo în complexul sportiv "Iug-Sport". 14 februarie 2019.
© Sputnik / Aleksey NikolskyiPrim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin, cântă la pian în timpul unui concert de caritate în Palatul Ledovîi din Sankt Petersburg. 10 decembrie 2010
Премьер-министр РФ Владимир Путин играет на рояле на благотворительном концерте в Ледовом дворце Санкт-Петербурга - Sputnik Moldova-România
5/24
Prim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin, cântă la pian în timpul unui concert de caritate în Palatul Ledovîi din Sankt Petersburg. 10 decembrie 2010
© Sputnik / Vladimir Astapkovich / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Rusiei, Vladimir Putin, se adresează cu un mesaj anual Adunării Federale. 15 ianuarie 2020.
Президент России Владимир Путин выступает с ежегодным посланием Федеральному Собранию - Sputnik Moldova-România
6/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se adresează cu un mesaj anual Adunării Federale. 15 ianuarie 2020.
© Sputnik / Aleksey Nikolskyi / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Rusiei, Vladimir Putin, urmărește zborurile demonstrative ale grupurile de pilotaj în timpul Expoziției Internaționale Aeronatice MAKS-2017
Президент России Владимир Путин наблюдает за демонстрационными полетами пилотажных групп во время посещения XIII Международного авиационно-космического салона МАКС-2017 в подмосковном Жуковском - Sputnik Moldova-România
7/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, urmărește zborurile demonstrative ale grupurile de pilotaj în timpul Expoziției Internaționale Aeronatice MAKS-2017
© Sputnik / Aleksey Nikolskyi / Trecere la banca de fotografiiÎntrevederea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu președintele SUA, Donald Trump, la Helsinki. 16 iulie 2018.
Встреча президента РФ Владимира Путина и президента США Дональда Трампа в Хельсинки - Sputnik Moldova-România
8/24
Întrevederea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu președintele SUA, Donald Trump, la Helsinki. 16 iulie 2018.
© Sputnik / Sergey Guneyev / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Rusiei, Vladimir Putin, înainte de scufundare cu un batiscaf pentru inspectarea submarinului Ș-308 "Semga", lovit în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial. 27 iulie 2019.
Президент РФ Владимир Путин перед началом погружения, для осмотра подводной лодки Щ-308 Семга, затонувшей во время Великой Отечественной войны, в батискафе на дно Финского залива - Sputnik Moldova-România
9/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, înainte de scufundare cu un batiscaf pentru inspectarea submarinului Ș-308 "Semga", lovit în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial. 27 iulie 2019.
© Sputnik / Dmitry AstakhovPrim-ministrul Rusiei, Dmitri Medvedev, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, pe insula Lipno din regiunea Novgorod.
Премьер-министр РФ Дмитрий Медведев и президент РФ Владимир Путин на острове Липно в Новгородской области - Sputnik Moldova-România
10/24
Prim-ministrul Rusiei, Dmitri Medvedev, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, pe insula Lipno din regiunea Novgorod.
© Sputnik / Host photo agency / Vladimir PesnyaVladimir Putin, în fruntea marșului în Piața Roșie, organizat de asociația patriotică regională "Regimentul Nemuritor Moscova"
Владимир Путин возглавляет шествие Региональной патриотической общественной организации Бессмертный полк Москва по Красной площади - Sputnik Moldova-România
11/24
Vladimir Putin, în fruntea marșului în Piața Roșie, organizat de asociația patriotică regională "Regimentul Nemuritor Moscova"
© Sputnik / Aleksey Druzhinin / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Rusiei, Vladimir Putin, și cancelarul German, Angela Merkel, în timpul unei întrevederi la reședința guvernului Germaniei Meseberg. 18 august 2018.
 Президент России Владимир Путин и федеральный канцлер ФРГ Ангела Меркель во время встречи в резиденции правительства ФРГ Мезеберг - Sputnik Moldova-România
12/24
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cancelarul German, Angela Merkel, în timpul unei întrevederi la reședința guvernului Germaniei Meseberg. 18 august 2018.
© Sputnik / Russian Presidential Press Office / Trecere la banca de fotografiiPreședintele ale al Rusiei, Vladimir Putin, în timpul ceremoniei de inaugurare în Kremlin, 2018. 7 mai 2018.
Избранный президент РФ Владимир Путин во время церемонии инаугурации в Кремле, 2018 год - Sputnik Moldova-România
13/24
Președintele ale al Rusiei, Vladimir Putin, în timpul ceremoniei de inaugurare în Kremlin, 2018. 7 mai 2018.
© Sputnik / Aleksey Nikolsky / Trecere la banca de fotografiiVladimir Putin și Patriarhul Moscovei Kirill, în timpul unei slujbe de inaugurare în catedrala Bunei Vestiri din Kremlin.
Владимир Путин и патриарх Московский и всея Руси Кирилл во время благодарственного молебна по случаю инаугурации в Благовещенском соборе Кремля - Sputnik Moldova-România
14/24
Vladimir Putin și Patriarhul Moscovei Kirill, în timpul unei slujbe de inaugurare în catedrala Bunei Vestiri din Kremlin.
© Sputnik / Valery Melnikov / Trecere la banca de fotografiiVladimir Putin la concertul din Simferopol, dedicat aniversării a 5 ani de la reunificarea Crimeei cu Rusia.
Президент РФ Владимир Путин на концерте в Симферополе по случаю пятилетия воссоединения Крыма с Россией - Sputnik Moldova-România
15/24
Vladimir Putin la concertul din Simferopol, dedicat aniversării a 5 ani de la reunificarea Crimeei cu Rusia.
© Sputnik / Mikhail Klimentyev / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Vladimir Putin la bordul avionului prezidențial, în timpul zborului spre baza aeriană Khmeimim din Siria.
Президент РФ Владимир Путин на борту президентского самолета - Sputnik Moldova-România
16/24
Președintele Vladimir Putin la bordul avionului prezidențial, în timpul zborului spre baza aeriană Khmeimim din Siria.
© Sputnik / Alexei Druzhinin / Trecere la banca de fotografiiVladimir Putin urmărește desfășurarea exercițiilor militare ale flotelor de Nord și de la Marea Neagră de la bordul crucișătorului "Marșal Ustinov". 9 ianuarie 2020.
Владимир Путин наблюдает за ходом совместных учений Северного и Черноморского флотов в Черном море с борта ракетного крейсера Маршал Устинов - Sputnik Moldova-România
17/24
Vladimir Putin urmărește desfășurarea exercițiilor militare ale flotelor de Nord și de la Marea Neagră de la bordul crucișătorului "Marșal Ustinov". 9 ianuarie 2020.
© Sputnik / Alexey Nikolsky / Trecere la banca de fotografiiVladimir Putin și Emmanuel Macron la ceremonia întrevederii oficiale în Palatul Elysees. 9 decembrie 2019
Владимир Путин и Эммануэль Макрон на церемонии официальной встречи в Елисейском дворце - Sputnik Moldova-România
18/24
Vladimir Putin și Emmanuel Macron la ceremonia întrevederii oficiale în Palatul Elysees. 9 decembrie 2019
© Sputnik / Aleksei Druzhinin / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Vladimir Putin la bike-show "Umbra Babilonului" în Sevastopol, organizat de clubul "Lupii Nocturni".
Президент России Владимир Путин в организованном мотоклубом Ночные волки международном байк-шоу Тень Вавилона в Севастополе - Sputnik Moldova-România
19/24
Președintele Vladimir Putin la bike-show "Umbra Babilonului" în Sevastopol, organizat de clubul "Lupii Nocturni".
© Sputnik / Aleksey Nikolskiy / Trecere la banca de fotografiiVladimir Putin la o recepție oficială organizată în cinstea președintelui Consiliului de Stat al Coreei de Nord, Kim Jong-un, după negocierile purtate la Vladivostok. 25 aprilie 2019.
Президент РФ Владимир Путин на официальном приеме от имени президента РФ в честь председателя Госсовета Корейской Народно-Демократической Республики Ким Чен Ына после переговоров в кампусе ДВФУ во Владивостоке - Sputnik Moldova-România
20/24
Vladimir Putin la o recepție oficială organizată în cinstea președintelui Consiliului de Stat al Coreei de Nord, Kim Jong-un, după negocierile purtate la Vladivostok. 25 aprilie 2019.
© Sputnik / Alexei Druzhinin / Trecere la banca de fotografiiVladimir Putin trage dintr-un tun în timpul unei plimbări prin fortăreața Petru și Pavel. 7 ianuarie 2019.
Владимир Путин производит выстрел из пушки во время прогулки по Петропавловской крепости - Sputnik Moldova-România
21/24
Vladimir Putin trage dintr-un tun în timpul unei plimbări prin fortăreața Petru și Pavel. 7 ianuarie 2019.
© Sputnik / Aleksei Druzhinin / Trecere la banca de fotografiiPreședintele Vladimir Putin în meciul amical al Ligii Nocturne de Hochei pe gheața din Piața Roșie. 24 decembrie 2019.
Президент России Владимир Путин в предновогоднем товарищеском матче Ночной хоккейной лиги на катке на Красной площади - Sputnik Moldova-România
22/24
Președintele Vladimir Putin în meciul amical al Ligii Nocturne de Hochei pe gheața din Piața Roșie. 24 decembrie 2019.
© Sputnik / Alexei Druzhinin / Trecere la banca de fotografiiVladimir Putin, în timpul conferinței anuale de presă. 20 decembrie 2018.
Владимир Путин во время ежегодной большой пресс-конференции, 2018 год - Sputnik Moldova-România
23/24
Vladimir Putin, în timpul conferinței anuale de presă. 20 decembrie 2018.
© Sputnik / Vladimir Astapkovich / Trecere la banca de fotografii20 mai 2016. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, la reuniunea șefilor delegațiilor summitului Rusia - ASEAN.
 Владимир Путин на встрече глав делегаций-участников саммита Россия — АСЕАН в Сочи, 2016 год - Sputnik Moldova-România
24/24
20 mai 2016. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, la reuniunea șefilor delegațiilor summitului Rusia - ASEAN.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала