Foto
Imagini foto de la evenimente de ultimă oră, cu personalități și de actualitate, poze cu natura și de la competiții sportive, culturale

Galerie foto: Protestatarii din Minneapolis, SUA, au dat foc unei secții de poliție

În Minneapolis demonstranții au pătruns într-o secție de poliție, pe care au distrus-o și au incendiat-o, în timpul acțiunilor de protest împotriva omorârii unui bărbat de culoare.

Sediul Departamentului de Poliție din Districtul 3 din Minneapolis, SUA, a fost spart marți noaptea târziu, de o mulțime de oameni supărați, aceștia fiind văzuți intrând în clădire și spărgând geamurile, relatează RT. 

​După spargere, poliția a transmis, printr-o declarație, că clădirea fusese evacuată ”în interesul siguranței personalului nostru”, în timp ce un jurnalist local a prezentat o transmisiune a forțelor de ordine avertizând că ”a treia Secție a fost compromisă”, auzită probabil pe un scanner al unei stații de poliție.

Garda Națională din Minnesota a desfășurat deja mai mult de 500 de soldați în localitățile St. Paul, Minneapolis și comunitățile din jur. Într-un tweet, Garda a spus că ”obiectivul cheie” este să asiste Departamentul de Pompieri din Minneapolis care se luptă cu incendiile din oraș.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

© REUTERS / Carlos BarriaUn protestatar în apropiere secției de poliție, cuprinsă în flăcări.
Протестующие у горящего полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
1/12
Un protestatar în apropiere secției de poliție, cuprinsă în flăcări.
© AP Photo / John MinchilloProtestatarii în fața secției de poliției cuprinse de flăcări
Протестующие у горящего полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
2/12
Protestatarii în fața secției de poliției cuprinse de flăcări
© REUTERS / Carlos BarriaProtestatarii în fața secției de poliției cuprinse de flăcări
Протестующие у горящего полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
3/12
Protestatarii în fața secției de poliției cuprinse de flăcări
© AFP 2021 / Stephen MaturenProtestatarii în fața secției de poliției cuprinse de flăcări
Протестующие у горящего полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
4/12
Protestatarii în fața secției de poliției cuprinse de flăcări
© AP Photo / Julio CortezProtestatarii în fața unei secții de poliție din Minneapolis
Протестующие у полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
5/12
Protestatarii în fața unei secții de poliție din Minneapolis
© AP Photo / Julio CortezUn protestatar cu steagul SUA în fața secției de poliție, cuprinsă de flăcări. 28 mai 2020
Протестующий с флагом у горящего полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
6/12
Un protestatar cu steagul SUA în fața secției de poliție, cuprinsă de flăcări. 28 mai 2020
© AP Photo / John MinchilloProtestatarii în fața unei secții de poliție din Minneapolis
Протестующие у полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
7/12
Protestatarii în fața unei secții de poliție din Minneapolis
© REUTERS / Carlos BarriaProtestatarii în fața unei secții de poliție din Minneapolis
Протестующие у полицейского участка в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
8/12

9/12
Protestatarii în fața unei secții de poliție din Minneapolis
© REUTERS / Carlos BarriaO femeie într-un magazin incendiat în Minneapolis, statul Minneapolis, SUA
Женщина в сожженном магазине в Миннеаполисе, штат Миннесота, США - Sputnik Moldova-România
10/12
O femeie într-un magazin incendiat în Minneapolis, statul Minneapolis, SUA
© REUTERS / Carlos BarriaOamenii privesc spre un magazin incendiat în Minneapolis, SUA
Люди смотрят на горящий магазин в Миннеаполисе, США - Sputnik Moldova-România
11/12
Oamenii privesc spre un magazin incendiat în Minneapolis, SUA
© REUTERS / Carlos BarriaO mașină incendiată în timpul dezordinilor de stradă în Minneapolis, SUA
Машина, сожженная во время беспорядков в Миннеаполисе - Sputnik Moldova-România
12/12
O mașină incendiată în timpul dezordinilor de stradă în Minneapolis, SUA
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала