Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Occidentul pierde cursa privind crearea vaccinului anti-COVID-19

Din cauza pandemiei, Rusia a fost nevoită să accelereze procesul de creare a unui vaccin, ocolind protocoalele, dar și aici s-a confruntat cu o reacție foarte controversată din partea Occidentului. Aflați din materialul Irinei Alksnis ”ce nu este în regulă”.

Analiză de Irina Alksnis

Prim-adjunctul ministrului rus al Apărării Ruslan Țalikov a declarat că vaccinul rusesc împotriva COVID-19 este gata - rezultatele studiilor clinice au demonstrat dezvoltarea unui răspuns imun la toți voluntarii care au participat la testare. Ce-i drept, Centrul pentru Studiul Clinic al Medicamentelor de la Universitatea Secenov a precizat că urmează o nouă etapă de testare a medicamentului pentru a verifica eficacitatea acestuia, notează autorul RIA Novosti.

În total, aproape cincizeci de vaccinuri anti COVID-19 sunt elaborate în Rusia, pe 14 platforme. Liderii acestui proces sunt Institutul de Cercetare Epidemiologie și Microbiologie ”Gamalei”, Centrul ”Vector”, Rospotrebnadzor și Institutul FMBA pentru vaccinuri și seruri.

Testările vaccinului rusesc împotriva COVID-19 s-au încheiat. Când ar putea fi produs în masă? - Sputnik Moldova-România
Video
Testările vaccinului rusesc anti-COVID-19 s-au încheiat. Când ar putea fi produs în masă

Înregistrarea primului vaccin rusesc împotriva coronavirusului, potrivit ministrului Sănătății, Mihail Murașko, ar urma să fie realizată în luna august. Ceea ce este foarte repede.

Într-o situație normală, crearea unui vaccin, sau a oricărui medicament, durează ani de zile. Protocoalele de cercetare existente sunt extrem de stricte, deoarece produsul trebuie să-și dovedească atât eficacitatea cât și siguranța pentru sănătatea umană.

Însă provocarea cu care ne confruntăm din cauza coronavirusului a impus o revizuire semnificativă a procedurilor adoptate, în vederea intensificării acestora. Deci, în aprilie, oamenii de știință britanici au anunțat că obiectivul lor era să obțină preparatul până în septembrie.

Pentru dezvoltarea vaccinurilor se fac eforturi și se cheltuiesc resurse cu adevărat colosale. În special, administrația Donald Trump a alocat peste două miliarde de dolari atât companiilor farmaceutice americane, cât și celor europene. Condiția unei finanțări atât de generoase, desigur, este munca în favoarea Statelor Unite.

Вакцина - Sputnik Moldova-România
Rusia
Ministerul rus al Apărării a anunțat că vaccinul împotriva COVID-19 este deja gata

De fapt, o cursă a fost lansată în lume pentru a crea un vaccin împotriva coronavirusului și are atât componente financiare, cât și politice.

Cu banii, totul este simplu: cine este primul care începe să vândă un vaccin pe piața mondială va câștiga cel mai mult. De aceea, nu numai structurile guvernamentale și academice, ci și companiile farmaceutice sunt implicate activ în cercetarea în curs de desfășurare - pentru acestea este o potențială mină de aur.

Cu politica - sau, mai bine zis, cu politica mare - totul este ceva mai complicat. Concluzia este că istoricul actual al elaborării vaccinurilor este văzut ca un indicator al dezvoltării unei țări și a capacităților sale. Pentru a crea produse farmaceutice (în special în regim alert), nu este suficient să aloci bani. Este necesară existența centrelor academice a personalului științific de un nivel profesional corespunzător. De asemenea, avem nevoie de structuri care să poată organiza procesul cât mai eficient și să rezolve rapid problemele care apar.

Шприц с лекарством - Sputnik Moldova-România
Rusia
Testarea primului vaccin împotriva COVID-19 a fost finalizat cu succes în Rusia

Într-o astfel de abordare, există într-adevăr o doză de adevăr. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni în Occident, în relația cu Rusia, acesta a luat o turnură cu totul neașteptată.

De la bun început, trei țări au început să fie considerate lideri în dezvoltarea unui vaccin: Statele Unite, Marea Britanie și China, care au început să lucreze mai devreme decât oricine altcineva.

La adresa Rusiei au răsunat voci deloc indulgente: rușii, desigur, fac ceva acolo, dar să nu vă așteptați că vor putea concura cu cele mai dezvoltate țări farmacologice.

Iar The Wall Street Journal chiar a numit această abordare „naționalismul vaccinului”. Această sintagmă a însemnat că țara noastră în dezvoltarea medicamentului s-a bazat în totalitate pe resursele proprii și chiar a îndrăznit să declare că prioritatea sa este vaccinarea rușilor, apoi soluționarea altor probleme.

Răspunsul la întrebarea „dar ce nu-i în regulă?” necesită explicații separate. Ideea constă într-o banală ipocrizie. Desigur, orice stat pune în prim plan propriile interese și apoi pe cele ale umanității. Dar a spune acest lucru direct și deschis este scandalos conform standardelor progresiste, fapt pentru care Rusia s-a învrednicit de o etichetare dezaprobatoare.

Вакцина - Sputnik Moldova-România
Rusia
Vaccinul pentru Covid-19 -Rusia ar putea fi prima țară din lume cu un program de imunizare

Așa ori altfel, în ultima lună a avut loc o schimbare majoră în poziția occidentală față de eforturile Rusiei în crearea unui vaccin împotriva COVID-19 - și lumea a aflat despre noi „crime ale Kremlinului”.

Mai întâi, Rusia a fost acuzată că a încercat să fure informații despre dezvoltarea vaccinurilor din trei țări - Marea Britanie, Statele Unite și Canada - cu ajutorul hackerilor. Și acum o zi s-a întâmplat ceva destul de surprinzător: Bloomberg a anunțat că un vaccin experimental este la dispoziția Moscovei încă din aprilie, dar că este primit - în secret - exclusiv de reprezentanții elitei din Rusia.

Dacă încercați să găsiți un grăunte de adevăr în aceste acuzații, atunci cea mai simplă explicație vor fi temerile Occidentului că Rusia a reușit din nou să facă ceea ce era considerat imposibil: alături de alte țări să devină lider în dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului.

China a aprobat unul dintre vaccinurile sale experimentale pentru uz militar la sfârșitul lunii iunie. Acum Rusia raportează rezultate încurajatoare.

Dar succesele Occidentului nu par a fi atât de evidente.

Conform informațiilor apărute în mass-media, companiile farmaceutice americane intenționează să înceapă producția de vaccin până la sfârșitul verii. Însă doar aceste mesaje nu sunt în mod clar suficiente pentru a da un statut oficial impresionant și nici detalii a ceea ce se întâmplă.

În privința britanicilor, au fost anunțate noi rezultate de la Oxford în privința dezvoltării vaccinului și, judecând după retorica oficială, acestea sunt departe de a fi la fel de pozitive precum și le-ar dori. Președintele grupului de lucru al statului privind vaccinarea împotriva coronavirusului, Kate Bingham, a cerut să nu se facă prea mari speranțe: ”Adevărul este că posibil să nu avem niciodată un vaccin, iar dacă o vom face, este posibil să nu fie un vaccin care să prevină infecția, dar unul care să reducă severitatea simptomelor”, a spus ea.

Nu este bine ca să te bucuri de eșecul altora. Vorbim despre interesele omenirii și să te dedai la glume sarcastice pe seama unei munci vitale și a posibilelor eșecuri ale oamenilor de știință este ultimul lucru care trebuie făcut.

Însă ar fi bine ca și Occidentul să țină seama de acest lucru.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала