Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ministru polonez vrea să extindă „zonele fără LGBT” în întreaga țară

© Sputnik / Стрингер / Trecere la banca de fotografiiЛГБТ-парад в Киеве
ЛГБТ-парад в Киеве - Sputnik Moldova-România
Ministrul adjunct al activelor statului polonez Janusz Kowalski a vorbit, într-un interviu acordat presei, despre zonele „anti-LGBT” în șase orașe din Polonia și despre sancțiunile financiare din partea UE. El vrea ca aceste zone să fie extinse în toată țara.

BUCUREŞTI, 5 aug – Sputnik. Într-un interviu publicat pe 29 iulie în cotidianul polonez Rzeczpospolita, ministrul adjunct al activelor statului polonez Janusz Kowalski a declarat că „zonele fără LGBT”, care există în prezent în șase orașe poloneze, ar trebui extinse în întreaga ţară. De asemenea, acesta a comentat că sancțiunile financiare impuse de UE pentru a denunța această măsură sunt „scandaloase”.

People hold Polish national flag during a demonstration in Gdansk, Poland February 28, 2016.  - Sputnik Moldova-România
Societate
Polonia anunță retragerea din Convenția de la Istanbul

Kowalski a spus că zonele respective sunt în conformitate cu Constituția poloneză, potrivit căreia o familie este formată din uniunea dintre un bărbat și o femeie și, prin urmare, dorește să fie extinsă această măsură.

„Întreaga Polonie ar trebui să fie liberă de ideologia LGBT. Orice ideologie de stânga care atacă familia tradițională și promovează relațiile «bărbat plus bărbat plus copil» este incompatibilă cu Constituția și cu moștenirea culturală poloneză”, a adăugat oficialul.

De asemenea, Kowalski a salutat realegerea, pe 10 iulie, a președintelui Andrzej Duda, care și-a exprimat în repetate rânduri euroscepticismul și poziția „anti-LGBT”. În iunie, acesta a semnat o „cartă pentru familie” pentru a „fi apărată instituția căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie” și a interzis „propagarea ideologiei LGBT” în instituțiile publice, reamintește revista Têtu.

Sancțiunile UE

Ca reacţie la decizia a șase municipalități poloneze de a crea „zone fără ideologia LGBT”, Uniunea Europeană a decis să își retragă subvențiile în iulie anul trecut, pentru sume cuprinse între 5.000 și 25.000 de euro. Deşi aceste sancțiuni sunt insuficiente pentru a penaliza aceste orașe, Kowalski le-a considerat „scandaloase”.

„Nu trebuie ca astfel de practici să devină o normă, ca, sub paravanul ideologiei, să se retragă bani pentru Polonia. Nu putem retrage banii pentru o putere locală pentru că se supune legii poloneze, pentru că nu acceptăm ideologia LGBT și protejăm familiile poloneze”, a subliniat ministrul, citat de Sputnik France

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала