Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Halep la Roland Garros: meciul de azi spre locul 1 mondial

Principala favorită la câştigarea titlului la Roland Garros, Simona Halep va juca, astăzi, de la ora 12:00, pentru calificarea în sferturile de finală ale competiţiei, împotriva sportivei de 19 ani, Iga Swiatek.

Meciul dintre Halep şi poloneza aflată pe locul 58 în clasamentul mondial, va fi primul de pe terenul Philippe Chatrier. În acest moment sunt 12 grade Celsius la Paris, iar pentru restul zilei a fost emisă o avertizare de furtună cu descărcări electrice.

Simona Halep - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Ziua revanșei pentru Simona Halep la Roland Garros

Halep și Swiatek s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, anul trecut, tot în optimile de finală de la Roland Garros. Atunci, românca învins-o fără emoţii, scor 6-1, 6-0.  

Iga a obţinut cele mai bune rezultate din acest an în turneele de Grand Slam, fiind eliminată în optimi la Australian Open şi în turul 3 la US Open. Poloneza a ajuns în optimi la Roland Garros după o victorie fără emoții în meciul cu Eugenie Bouchard, scor 6-3, 6-2. În primul tur, Swiatek a trecut de Marketa Vondrousova (6-1, 6-2), iar până la duelul cu Bouchard a mai învins-o și pe Su-Wei Hsieh (6-1, 6-4).

Simona Halep este ultima româncă rămasă pe tabloul de simplu la Roland Garros 2020. Sportiva de 29 de ani a câștigat în două seturi toate cele 3 meciuri de până acum: 6-4, 6-0 cu Sara Sorribes Tormo, 6-3, 6-4 cu Irina Begu și 6-0, 6-1 cu Amanda Anisimova.

Simona Halep - Sputnik Moldova-România
Victorie pentru Simona Halep la Roland Garros

Simona a câștigat Roland Garros în 2018 și a mai jucat o finală în 2019. Dacă va câștiga Roland Garros și săptămâna viitoare, sportiva născută la Constanța va reveni pe prima poziție WTA.

Halep traversează o formă extraordinară și are un nou record personal, de 17 victorii la rând, serie care a început în ianuarie, la Dubai, turneu pe care l-a câștigat. Halep s-a mai impus la Praga și Roma.

Meciul Simona Halep - Iga Swiatek va putea fi urmărit pe Eurosport de la ora 12:00. În sferturi, Simona ar putea juca cu olandeza Kiki Bertens, care are meci cu italianca Martina Trevisan.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала