Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

I.A. Pop, fulminant, acuză ”eradicarea identității noastre”

© Photo : Realitatea.netIoan Aurel Pop, președintele Academiei Române
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române - Sputnik Moldova-România
Un interviu de un curaj ieșit din comun – inclusiv pentru cei care publică asemenea declarații! Președintele Academiei Române dă un exemplu de responsabilitate, curaj și patriotism.

BUCUREȘTI, 5 sept – Sputnik. Un adevărat eveniment – astfel poate fi numit excepționalul interviu acordat de Ioan Aurel Pop publicației ”Q Magazine”. Interviul este ocazionat de ultimele schimbări anunțate în învățământ.

Liviu Pop - Sputnik Moldova-România
Educație
Pop: ”Nu poți obliga copiii să învețe online”

Adică eliminarea limbii latine, comprimarea orelor dedicate istoriei, dar și scoatere unor părți din programa orelor de matematică.  În schimb, Monica Anisie a venit cu ideea orelor de teatru!

Ioan Aurel Pop mărturisește că nu poate înțelege ”de aceea nici nu mai încerc”. Latina, spune marele istoric,  ”este un mijloc de orientare în viață pentru orice intelectual european”.

”Rădăcinile Europei își trag seva în clasicismul greco-latin - dacă nu se mai face latină și nici istorie, cum vor putea fi înțelese și apărate aceste rădăcini?”, spune Ioan Aurel Pop.

Dar nu cumva eliminarea limbii latine din orarul elevilor echivalează cu pierderea identității, a rădăcinilor, întreabă Gabi Simon, de la ”Q” Magazine, punând problema unui ”plan bine stabilit”.

”Încep să cred și eu că se lucrează sistematic la eradicarea urmelor palpabile ale identității noastre”, spune președintele Academiei Române, atrăgând atenția că s-a mai încercat așa ceva în perioada proletcultistă a anilor ’50 ai secolului trecut, când se dorea înocularea origini salve, ”frați cu marea putere de la Răsărit”.

Atenție însă la variantele de explicație: ”Dacă este un demers făcut de mișcările globaliste, anarhiste, neomarxiste, „progresiste” etc., atunci faptul devine foarte grav.  Dacă este o decizie luată sub presiunea forței străzii, lipsite de perspectiva viitorului și dornice de promovarea minimei rezistențe, atunci este trist”.

Și, ca totul să fie clar în privința acutizării actuale, Ioan Aurel Pop mărturisește că ”niciodată nu a fost o presiune așa de mare a nechemaților asupra procesului de învățământ ca acum”.

 ”Toți se pricep la învățământ, toți știu ce trebuie predat, toți îi corectează pe profesori, toți vor „materii” noi, adaptate vieții”, spune Pop, continuând fulminant: ” Despre care viață este vorba? Despre una larvară, despre viața unor viitoare instrumente în mâna guvernanților, despre oameni fără perspectivă și fără personalitate!

Ioan Aurel Pop subliniază un alt aspect grav -  ”Se insinuează o idee foarte periculoasă, anume că se poate reuși în viață fără școală, fără pregătire de cultură generală, fără cunoștințe, că sun de ajuns o anumită istețime șmecherească și un fel de învârteală vecină cu înșelăciunea pentru a fi „cineva””.

Ioan-Aurel Pop - Sputnik Moldova-România
I.A. Pop se revoltă: ”Am ajuns să credem că vom trăi fără socializare directă, ca roboții”

”Pericolul evident este de a deveni cu toții troglodiți, mărginiți, ignoranți, adică ușor de manipulat”, spune I.A. Pop. ”Pe măsură ce școala nu mai este considerată calea de bază a educației și a reușitei în viață, crește aplecarea multor contemporani spre astrologie, spre „teorii” fantastice, spre condamnarea cunoașterii raționale etc”.

Și, da, este corect, șarlatania este încurajată, literatura de senzație aberantă, astfel că academicianul Pop a remarcat corect: ”Tot mai mulți români „știu” că piramidele Egiptului au fost făcute de extratereștri, că limba română este matricea universală a limbilor și că romanii au învățat latinește de la daci, că tunelurile din Bucegi conduc în Delta Nilului etc”.

”Toate acestea sunt rezultatul decăderii școlii, urmate de sporirea ignoranței, dublate de tupeu, de ideea că oricine poate să fie specialist în orice, de disprețul față de profesionalism și competență”, spune președintele Academiei Române.

Am reprodus doar câteva pasaje – interviul merită citit integral în publicația Florianei Jucan, ”Q” Magazine

Închei cu o idee exprimată de Ioan Aurel Pop despre o chestiune la modă: propunerile făcute de diverse voci tinere, inclusiv elevi.

”Ca decident nu pot întreba elevul ce vrea să studieze”, spune președintele Academiei Române, subliniind că ”este ca și cum l-aș întreba pe copilul mic dacă vrea proteine sau ciocolată!”.

Iar ca un cuvânt de final al marelui intelectuale care conduce cea mai importantă instituție a științei și culturii despre educație și societatea viitorului: ”Oricum, perspectiva pe termen lung devine sumbră”.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала