Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Prognoza meteo pentru noiembrie: ce vreme ne aşteaptă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo valabilă pentru următoarele patru săptămâni. Aflăm cât de cald va fi în a doua lună de toamnă şi cât de ploioasă va fi această lună.

BUCUREŞTI, 22 oct – Sputnik. ANM a publicat prognoza meteo valabilă pentru intervalul 19.10.2020 – 16.11.2020. Potrivit prognozei, în următoarele săptămâni, valorile termice vor fi normale sau chiar mai ridicate decât cele specifice perioadei.

Săptămâna 19.10.2020 – 26.10.2020

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în extremitatea estică a teritoriului.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele montane

Săptămâna 26 octombrie – 2 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în nordul extrem, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, cu posibilitatea unui excedent local, în sud-vest.

Săptămâna 2 – 9 noiembrie

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general deficitar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 9 – 16 noiembrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile, cu posibilitatea unui deficit local în regiunile nord-estice.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала