Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Orban dă replica USR-PLUS care îl vrea premier pe Cioloș

© Inquam Photos / Octav GaneaLudovic Orban și Dacian Cioloș
Ludovic Orban și Dacian Cioloș - Sputnik Moldova-România
Ludovic Orban a dat o replică clară USR-PLUS după ce formațiunea aliată l-a propus pe Dacian Cioloș premier după alegeri

Ludovic Orban și-a reafirmat dreptul de a fi premier și după alegeri, în fața contestărilor tot mai dese venite dinspre USR-PLUS.

"Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile. Obiectivul PNL este de a câștiga alegerile", le-a transmis astăzi Orban celor din USR – PLUS.

Recent, din USR-PLUS s-au auzit voci care au spus că Dacian Cioloș este propunerea mai bună decât Ludovic Orban pentru funcția de premier, în eventualitatea în care ambele partide vor ajunge să colaboreze la guvernarea țării.

"Am câștigat pentru Parlamentul European, prezidențiale și locale. Chiar dacă guvernăm în cea mai dificilă perioada din ultimii 30 de ani, poate chiar și mai mult, am arătat că suntem serioși, responsabili și căutăm cele mai bune soluții. Strategia politică a PNL la această campanie e aceeași care a fost și în campania electorală. Adversarul nostru e PSD, care continuă să reprezinte un pericol grav pentru România", a declarat astăzi premierul României.

Replica lui Orban vine după ce Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR-PLUS, a declarat ieri că USR-PLUS îl propune pe Dacian Cioloș premier după alegeri.

"Dacian Cioloș este, prin protocolul nostru vechi de alianță USR-PLUS, persoana desemnată pentru a prelua acest portfoliu”, a afirmat deputatul USR.

 „USR va intra la guvernare și va intra cu mandat de reformă. Vrem un premier cu mandat de reformă. Nimeni nu are un cec în alb din partea noastră. USR-PLUS vrea să dea premierul, să fie foarte clar”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR-PLUS.

Acesta a arătat că Orban a dezamăgit prin atacurile la USR-PLUS și că mandatul de premier se discută după alegeri.

”Dacian Cioloș este, prin protocolul nostru vechi de alianță USR-PLUS, persoana desemnată pentru a prelua acest portfoliu”, a precizat deputatul USR.

Aparent, cearta a plecat de la alegerea deputatului PSD Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ, USR-PLUS și PNL acuzându-se reciproc că au contribuit la numirea lui Iordache.

Dinspre liberali, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat că urmează „o discuție serioasă” în partid pentru a vedea dacă PNL mai face o alianță cu USR după alegerile parlamentare, în timp ce vicepreședintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat chiar că partidul său nu va intra la guvernare cu PNL dacă va fi premier tot Ludovic Orban.

Totuși, Orban a negat astăzi că negocierile cu USR-PLUS ar fi blocate la Timișoara.

”Nu știu dacă au fost blocate, nu cred că au fost blocate. Decizia este clară: PNL va forma majoritățile de guvernare și la nivel de județ, și la nivelul municipiului Timișoara, și la localități din județ unde va fi posibil, cu USR PLUS”, a dat asigurări președintele PNL.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала