Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Meteorologii anunță răcirea vremii: ninsori și viscol în România

© Photo : Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI Iată ce ne așteaptă: Ploaie și ninsori puternice: Salvatorii și polițiștii, în alertă
Iată ce ne așteaptă: Ploaie și ninsori puternice: Salvatorii și polițiștii, în alertă  - Sputnik Moldova-România
La finalul lunii octombrie, vremea se schimbă în România, după ce o masă de aer rece din nord-vestul continentului va pătrunde în țara noastră. Cât de mult scad temperaturile.

BUCUREȘTI, 28 oct – Sputnik. Meteorologii anunță că vremea începe să se răcească accentuat.

De vină este pătrunderea în România a unei mase de aer rece din nord-vestul Europei care va face ca temperaturile să înceapă să scadă.

Acest lucru se va petrece începând cu ziua de vineri, iar zonele vizate sunt în special Maramureș, Moldova și Transilvania. La munte, sunt așteptate ninsori și viscol.

Vineri, vremea se va răci accentuat, astfel că, în cea mai mare parte a țării, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru sfârșitul lunii octombrie, informează observatornews.ro.

Pe arii extinse, va ploua în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări.

În jumătatea de est a României, ploile vor fi mai frecvente ziua și spre finalul intervalului. În schimb, în regiunile intracarpatice, aria ploilor va fi în extindere seara și noaptea.

Local se vor acumula cantități de apă de peste 15… 25 l/mp. La munte, la altitudini de peste 1500 m, ziua vor fi precipitații mixte, în schimb, noaptea vor predomina ninsorile.

Vântul va sufla cu putere. Vor fi rafale de 80, chiar 90 de kilometri la oră pe crestele munților. Nici celelalte zone nu vor scăpa de rafale de vânt, unde acesta va sufla cu 55…60 de kilometri pe oră, în sudul Banatului și în Oltenia.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 31 octombrie 2020

Ultima zi a lunii octombrie aduce o vreme mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă în jumătatea de est a României. Maximele termice se vor încadra între 8 și 14 grade Celsius. În extremitatea de sud-vest a României, ele pot urca până la 16, 17 grade Celsius.

În regiunile est-nord-estice înnorările şi ploile vor fi persistente, iar în jumătatea de sud cerul va fi noros pe parcursul zilei, când va ploua pe arii relativ extinse; în restul timpului şi al teritoriului, cerul va fi variabil. Izolat se vor acumula cantități de apă mai însemnate.

La munte, la înălțimi de peste 1400 de metri, în Carpații Meridionali și Orientali vor predomina ninsorile.

Ca și în ziua precedentă, vântul va continua să sufle cu putere. Vor fi rafale de peste 80…90 de kilometri pe oră pe creste. Ele vor avea intensificări locale și temporare și în celelalte zone. Aici, viteza medie va fi de 50…55 km/h.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала