Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Reprezentantul Rusiei la ONU: Nici cu Biden nu va fi ușor

© Sputnik / Nancy Sisel / Trecere la banca de fotografiiVassili Nebenzia
Vassili Nebenzia - Sputnik Moldova-România
Reprezentantul Rusiei la ONU a explicat în ce măsură alegerea lui Biden ar putea avea vreo influență asupra negocierilor pe marginea prelungirii tratatului New Start.

BUCUREȘTI, 13 nov – Sputnik. Negocierile cu SUA în privința prelungirii tratatului New Start nu vor fi neapărat mai ușoare, chiar dacă Biden își dorește prelungirea documentului, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzea, într-un interviu, oferit agenției RIA Novosti.

“Nu înseamnă că totul va mai simplu cu americanii în domeniul înarmărilor și dezarmărilor, în cazul în care va veni o administrație democrată. Însă, faptul că Biden înțelege necesitatea prelungirii New Start, e adevărat, despre acest lucru a vorbit recent și Vladimir Putin”, a declarat diplomatul rus.

Totodată el a menționat că Rusia a reușit să se apropie de această înțelegere și cu administrația actuală, chiar dacă este vorba de un an, nu cinci.

Демонстрация ракетного комплекса Тополь-М на подмосковном полигоне Алабино - Sputnik Moldova-România
Internaţional
SUA au reacționat oficial la oferta lui Putin de prelungire a New Start

“Discuțiile nu s-au încheiat. Le-am început de departe. Am început cu dorința lor de a nu prelungi tratatul. Însă, ne-am apropiat de prelungirea lui, cel puțin pentru un an, pentru a avea suficient timp la dispoziție”, spune Nebenzea.

Reprezentantul la ONU a mai menționat că Rusia a respins condițiile suplimentare, înaintate de partea americană.

“Ei înaintează diverse condiții. Le-am spus că suntem gata să-l prelungim cu un an. Parțial, am căzut de acord asupra ceea ce ni s-a propus, însă am subliniat că nu vom accepta alte condiții suplimentare. Deocamdată, așteptăm răspunsul americanilor”, a mai adăugat el.

„Am căzut de acord asupra ceea ce ne-au propus: prelungirea tratatului cu un an. Nu a fost singura condiție, înaintată de americani. Am mai acceptat ceva, însă le-am spus că e ultima cedare. Acum mingea este pe terenul lor. Ei discută despre asta pe undeva, însă nu am primit niciun răspuns”, a conchis diplomatul.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала