Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Beneficiile fructelor uscate față de fructele proaspete

Fructele uscate au multe beneficii pentru sănătate și unele avantaje față de fructele proaspete, arată un studiu recent. Cercetătorii subliniază în special aportul lor important de nutrienți.

BUCUREŞTI, 27 nov – Sputnik. Fructele uscate nu sunt mai puțin benefice pentru sănătate decât fructele proaspete, pe care le pot înlocui cu succes în timpul iernii, potrivit unui comunicat al Universității de Stat din Pennsylvania.

Oamenii de știință americani au descoperit că oamenii care mănâncă fructe uscate sunt, în general, mai sănătoși decât cei care nu consumă astfel de fructe. Rezultatele studiului au fost publicate în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics. 

Cercetătorii au analizat date de la 25.590 de participanți la Sondajul național privind sănătatea și nutriția (NHANES) realizat în Statele Unite între 2007 și 2016. Participanții au furnizat informații despre toate alimentele consumate în fiecare zi, inclusiv fructe uscate. De asemenea, au fost colectate date privind sănătatea lor cardiometabolică.

După analiza datelor, cercetătorii au stabilit că persoanele care au consumat fructe uscate au avut parametri de sănătate mai buni decât grupul de control, în special în ceea ce privește indicele de masă corporală, circumferința taliei și tensiunea arterială sistolică.

Mai mulți nutrienți

Cercetătorii au mai descoperit că persoanele care au mâncat fructe uscate au avut, de asemenea, un aport mai mare de nutrienți, precum carbohidrați, fibre dietetice, potasiu și grăsimi polinesaturate. Însă au avut și mai multe calorii, motiv pentru care oamenii de știință avertizează cu privire la consumul excesiv de fructe uscate, în special al celor care conțin zahăr.

Studiul a mai constatat că participanții au avut tendința de a mânca mai multe fructe în total în zilele în care au consumat fructe uscate decât în zilele în care nu au consumat aceste fructe.

Avantaje comparativ cu fructele proaspete

Oamenii de știință mai spun, în urma constatărilor, că fructele „minim procesate”, precum fructele uscate, dar și fructele congelate sau conservate, au avantaje față de fructele proaspete. Sunt menționate şi conservarea lor îndelungată, precum și costul redus.

„Sunt disponibile pe tot parcursul anului, sunt relativ consistente și pot fi păstrate mult mai mult decât în stare proaspătă. De asemenea, multe sunt mai puțin costisitoare pe porție decât fructele proaspete”, a explicat Kristina Petersen, coautor al studiului în comunicatul de presă al universității, citat de Sputnik France

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала