Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Boris Johnson: Marea Britanie intră în ”Lockdown”!

Anunțul oficial a fost făcut chiar de premierul Marii Britanii, Boris Johnson, și a fost transmis și de premierul Scoției, Nicola Sturgeon

BUCUREȘTI, 5 ian – Sputnik. Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a făcut marele și nedoritul anunț: se va intra în lockdown național.

Motivul: noua variantă a tulpinii de Covid-19, care s-a dovedit  foarte infecțioasă, ducând la această decizie nedorită.

”Avem acum o nouă variantă a virusului”, a spus Johnson, mărturisind că ”a fost atât frustrant, cât și alarmant să vedem viteza cu care noua variantă circulă”.

Premierul a anunțat că oamenii de știință britanici au confirmat că noua variantă este ”între 50% și 70% mai transmisibilă, acest lucru înseamnă că este mult mai probabil să vă infectați și să-l dați mai departe”.

”În timp ce vă vorbesc în această seară, spitalele noastre sunt sub o presiune mai mare din partea Covid-19 decât în orice alt moment al pandemiei”, a spus Johnson, subliniind că, în Anglia, ”numărul de pacienți Covid-19 din spitale a crescut cu aproape o treime în ultima săptămână, la aproape 27.000, cu 40% mai mult decât primul vârf din aprilie”.

Premierul britanic a atras atenția: ”Cu o mare parte din țară și așa sub restricții extreme, este clar că trebuie să facem mai mult împreună pentru a stabiliza această nou variantă în timp ce vaccinurile noastre sunt efectuate”.

”În Anglia, va trebui să intrăm într-un lockdown național suficient de strict pentru a controla această variantă a virusului”, spune Johnson, ”Astfel, guvernul din nou vă cere să stați în casă, să ieșiți doar pe motive limitate permise de lege precum cumpărăturile pentru lucruri esențiale, munca dacă nu este posibilă de acasă, exercițiile fizice, accesul la medicină și evadarea de abuz domestic”.

Totuși, Johnson spune că, înc cazul în care campania de vaccinare va fi de succes – respectiv vaccinarea cu prima doză a celor patru grupuri vulnerabile principale până la jumătatea lunii februarie -  atunci țara va putea să mai relaxeze măsurile de restricție.

Același mesaj l-a avut și premierul Scoției, Nicola Sturgeon.

Deci, o veste teribilă – care înseamnă încă o lovitură dată economiilor lumii – și un stres în plus pentru cetățeni, supuși atâtor încercări în 2020.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала