Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

COVID: Noi condiții de intrare în Anglia și Scoția - dacă nu, amendă 500 lire

© AP Photo / Frank Augsteinпарень с девушкой в лицевой маске из-за распространения коронавируса
парень с девушкой в лицевой маске из-за распространения коронавируса - Sputnik Moldova-România
Pentru protejarea Marii Britanii de noi tulpini de coronavirus, Anglia și Scoția vor impune, în cazul sosirilor internaționale, inclusiv cetățenilor britanici, necesitatea unui test Covid-19 negativ cu 72 de ore înainte de călătorie.

BUCUREŞTI, 8 ian – Sputnik. Marea Britanie a făcut anunțul în contextul îngrijorărilor cauzate de descoperirea unei noi mutaţii a virusului în Africa de Sud, guvernul sperând că prin această măsură va creşte siguranța și va ajuta la identificarea, înaintea intrării în țară, a persoanelor care ar putea fi infectate.

„Testele înainte de plecare vor oferi un plus de siguranţă”, a explicat ministrul Transporturilor Grant Shapps, în contextul în care autoritățile încearcă să „controleze virusul” în timp ce administrarea vaccinului se realizează „în următoarele săptămâni”.

Guvernul nu a specificat ce tip de test trebuie să facă oamenii, lăsând la dispoziția pasagerilor să decidă, ceea ce înseamnă că sunt permise teste care pot da rezultate în 20 sau 30 de minute. Persoanele care refuză să respecte noile restricții vor primi o amendă la fața locului de 500 de lire. Totuşi, vor exista scutiri pentru transportatori, pentru copiii sub 11 ani, echipaje, pentru cei care călătoresc din țări fără infrastructură de testare, precum şi în cazul sosirilor din zona comună de călătorie cu Irlanda, potrivit RT.

Persoanele care sosesc cu trenul, feribotul sau avionul vor trebui să aibă un test negativ înainte de îmbarcare şi pot fi supuşi controlului la sosire. În cazul nerespectării acestor reglementări, există riscul unei amenzi imediate de 500 de lire sterline (553 euro).

Noua măsură vine după ce guvernul britanic a suspendat temporar călătoriile directe din Africa de Sud în Marea Britanie în urma apariţiei noii mutaţii de Covid-19 și a impus tuturor călătorilor care vin indirect din Africa de Sud să se autoizoleze timp de 10 zile.

UK, spital, coronavirus - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Număr record de infectări COVID în Marea Britanie de la începutul pandemiei

Directorul executiv al companiei aeriene din Marea Britanie, Tim Alderslade, a salutat această decizie ca fiind „o măsură de urgență doar pe termen scurt”, solicitând guvernului să se axeze „pe readucerea la normal a situaţiei călătoriilor cât mai repede posibil”, imediat ce procesul de vaccinare va fi accelerat.

Cu toate acestea, nu toate companiile aeriene sunt mulțumite de măsurile anti-coronavirus. Cea mai mare companie europeană low-cost Ryanair a promis că va reduce majoritatea, dacă nu toate, zborurile către și dinspre Marea Britanie și Irlanda, pe fondul restricțiilor „draconice” de blocare impuse de guvernele celor două ţări.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала