Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Zamfir: ”Vor să prăduiască Portul Constanța, CEC-ul”

© Inquam Photos / George CalinDaniel Zamfir
Daniel Zamfir - Sputnik Moldova-România
Senatorul Daniel Cătălin Zamfir reacționează dur ca urmare a faptului că guvernul Cîțu pregătește un proiect de lege care să abroge legea care interzice timp de doi ani privatizarea companiilor de stat. Anunțul Alinei Gorghiu.

BUCUREȘTI, 8 ian – Sputnik. Senatorul liberal Alina Gorghiu a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că se pregătește un proiect de lege care să abroge legea care interzice timp de doi ani privatizarea companiilor de stat.

”Este vorba despre o lege al cărei scop este să facă imposibilă atragerea de capital privat în companiile de stat, multe sufocate ani de zile de clientela PSD după metodele feseniste care au pus pe butuci o mare parte a economiei naționale de 30 de ani”, a scris Gorghiu.

În opinia senatorului liberal, social democrații se tem de privatizare pentru că un management profesionist, modern, cu rapoarte către acționari care știu ce să întrebe, va elimina clientela lor de la partid de la ușa acestor firme de stat.

Intenția liberalilor privind companiile de stat nu este una nouă, ci este una pe care încearcă să o implementeze de ceva timp, doar că au nevoie de un cadru legal potrivit.

Capital.ro scrie că, dacă guvernul Orban a încercat, fără sorți de izbândă, în Parlament, printr-un artificiu legal, să eludeze Legea de protejare a avuției naționale, succesorul său, Cabinetul Cîțu, are planuri mult mai mari cu companiile de stat.

În schimb, senatorul social democrat Daniel Cătălin Zamfir arată care sunt dedesubturile acestei privatizări a companiilor de stat.

Zamfir susține, nici mai mult, nici mai puțin, că ”prăduitorii” nu se lasă și că Florin Cîțu pregătește o Ordonanță de Urgență ca să abroge Legea de protejare a avuției naționale.

”Am reușit anul trecut să trecem legea prin care îi împiedicăm să vândă timp de doi ani participațiunile statului la companiile sale”, a amintit Zamfir.

Mai exact, guvernul Cîțu se lovește de prevederile Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică. Astfel se interzice vinderea participațiilor statului și a activelor de stat cel puțin până în 2022.

Motivul l-a reprezentat dorința de a nu permite speculatorilor să profite de căderea piețelor financiare și să ia pe nimic cam tot ce a rămas de luat.

”Vor acum să prăduiască Portul Constanța, Aeroporturile, Hidroelectrica și CEC-ul”, atrage atenția Daniel Cătălin Zamfir.

Anunțul privind privatizarea companiilor de stat nu a fost primit cu entuziasm nici de internauți.

”Stimată ”duamnă”, asta numești tu ”vești bune”? Vânzători de țară… asta sunteți cu toții” Arătați ceva concret ce ați făcut pentru omul de rând, pentru cel care încă mai poartă numele de ”român”, nu de venetic… Nu vă este rușine să mințiți? Nu aveți mamă, tată, bunică?”, a scris un internaut pe pagina Alinei Gorghiu.

”După mintea mea, se pregătește o crimă. Nu ți-e rușine să te lauzi cu ea?”, i-a reproșat altcineva.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала