Analist MGIMO: Noul președinte Maia Sandu poate fi comparată cu Nikol Pashinyan

© Sputnik / Mihai CarausMaia Sandu
Maia Sandu - Sputnik Moldova-România
Alexei Tokarev, cercetător senior la Institutul de Studii Internaționale al MGIMO, prezice viitorul conflictelor post-sovietice și al relațiilor dintre Rusia și vecinii săi.

Analiștii MGIMO au o tradiție. În fiecare an, în ianuarie, eu și colegii mei publicăm o previziune a «amenințărilor internaționale», în care încercăm să descriem tendințele cheie în relațiile internaționale. Nu lucrăm ca Vanga, care prezicea cu exactitate cotațiile de acțiuni și punea diagnostice în baza fotografiilor. Această lucrare colectivă își propune să descrie viitorul sistemului internațional în linii mari.

Maia Sandu - Sputnik Moldova-România
Politică
Maia Sandu, laureat al Festivalului de Literatură ”Mihai Eminescu”

Prognoza actuală vizează, desigur, analiza lumii post-covid. Deși cu prefixul «post» ne-am grăbit. Subtitlul raportului «Amenințările internaționale – 2021» – «Geopolitica după pandemie». Deși nu există încă niciun «după». Noi trăim în cel «de-al doilea val», în Marea Britanie există o nouă versiune COVID-19, iar graficul zilnic al cazurilor nu tinde spre zero. Cu toate acestea, ne uităm în viitorul apropiat al planetei, înțelegând, rațional, că pandemia se va sfârși în cele din urmă. În versiunea actuală a prognozei, regiunii post-sovietice i se oferă un spațiu insultant. Un motiv bun pentru a ne corecta.

Leitmotivul anului 2021: statul are nevoie de mai mult. În anii precedenți, globalizarea a încercat să elimine suveranitatea națională. Dar, în primul rând, instituțiile publice, și nu corporațiile private, sunt cele care port cea mai mare parte a luptei împotriva pandemiei; organizațiile supranaționale (OMS, de exemplu) sunt acum menționate ca neputincioase. În al doilea rând, 2020 nu a fost un an al păcii. Rusia, în diverse roluri (mediator, pacificator, participant direct), este implicată în conflictele internaționale și interne din Siria, Nagorno-Karabah, Donbas, Transnistria și Belarus. Intensitatea acestor conflicte variază. Un lucru este constant: o țară care duce o extinsă activitate internațională nu se poate închide în interiorul frontierelor naționale, chiar dacă lumea își închide granițele.

Caucaz și Turcia

Anul 2021 are șanse mari să devină un an revoluționar în ceea ce privește cel mai dificil conflict post-sovietic. Eforturile diplomatice ruse din Nagorno-Karabah sunt, desigur, mai puțin apreciate în Armenia decât în ​​Azerbaidjan. Se pare că și-au schimbat locurile în compație cu 1994. Acum societatea armeană se simte ca un ratat. Acest fapt înseamnă că conflictul nu este rezolvat. Și, în ciuda tuturor declarațiilor politice, conflictul poate escalada. Pe de o parte, forțele ruse de menținere a păcii între părțile beligerante de o perioadă reprezintă o garanție sigură a păcii. Pe de altă parte, mandatul lor este limitat la cinci ani, dar poate fi prelungit.

Встреча Президента Украины и Премьер-министра Республики Молдова - Sputnik Moldova-România
Moldova
Sandu și Zelenski vor semna mai multe acte bilaterale

În plus, există un jucător extern activ în regiune. În fruntea Turciei se află un lider puternic și ambițios care încearcă să transforme lumea turcică în una turcă, care știe să manevreze atât crizele interne (să ne amintim de «revolta militară» din 2016), cât și crizele externe (de la proxy-ul din Siria și comerțul cu petrol cu ​​teroriștii până la agravarea relațiilor cu Rusia din cauza unui Su-24 distrus și a hărțuielii constante cu președintele francez). Apartenența la NATO, care continuă în ciuda tuturor contradicțiilor deschise și non-publice cu Europa și Statele Unite, precum și dorința de a fi liderul mondial al musulmanilor, fac din Turcia o forță absolut reală, care va fi luată în considerare de către toți jucătorii din Caucaz.

Liderul ambițios decide să rezolve cu forța un conflict teritorial și etnic de lungă durată, ignorând forțele ruse de menținere a păcii și bazându-se pe sprijinul unei forțe externe – un caz din trecutul recent al spațiului post-sovietic. Să ne amintim – a fost doar în 2008. În opoziție cu un astfel de scenariu, președintele Azerbaidjanului, la 12 ianuarie, la Moscova, într-o întâlnire cu colegul său rus, a vorbit despre progresele infrastructurale și economice. Restabilirea comunicației feroviare de-a lungul graniței de sud a Azerbaidjanului și Armeniei, construirea unei autostrade spre Republica Nahicevan, iar de acolo spre Turcia, conectarea Erevanului la aceast traseu și legătura Armeniei cu Iranul și Rusia – un succes economic pentru toată lumea. Desigur, relațiile politice armeno-azere nu se vor încălzi, dar economia, nevoia de a consolida infrastructura și de a rezolva reciproc problemele de transport pot amâna dorința de răzbunare a Erevanului și dezvoltarea succeselor ofensive a Baku-ului.

Церемония инаугурации президента Майи Санду - Sputnik Moldova-România
Moldova
Maia Sandu: Nu există o altă soluție decât alegeri parlamentare anticipate

Și dacă Ilham Aliyev, în politica sa internă, se sprijină pe meritele câștigătorului, care a reintegrat ținuturile pe care țara sa și comunitatea internațională le consideră a lor, atunci omologul său armean are mari probleme. Criza politică internă din Armenia va continua din cauza faptului că ratingul lui Nikol Pashinyan scade după războiul pierdut, dar acum, nu există o forță națională semnificativă în țară care să poată prelua puterea de la el. 17 partide de opoziție trag pătura deasupra lor și refuză alegerile anticipate, în timp ce Pashinyan rămâne prim-ministru. Cei care, în 2018, au participat cu entuziasm la mitingurile de sute de mii de oameni în sprijinul noului guvern, acum îl urăsc cu pasiune, acuzându-l de înfrângerea de pe front și de pierderea unei părți a Republicii Nagorno-Karabah.

În timp ce Azerbaidjanul va promova programele interne de reconstrucție a zonelor distruse, politica internă armeană în 2021 va reflecta asupra subiectului înfrângerii și va căuta responsabilii. Nu doar resentimente sau dezamăgiri, ci durere și furie – iată ce simte Armenia față de clasa sa politică. Țara, care mulți ani s-a simțit câștigătoare într-un conflict regional, a pierdut, acum fiind condamnată la o lungă reflecție și o acceptare a noului statut de către conștiința de masă.

Alte țări

În 2021, Georgia și Moldova vor fi unite de o creștere a influenței externe. Un eveniment semnificativ în 2020 a fost semnarea unui acord între guvern și opoziție la reședința ambasadorului american la Tbilisi. Zilele când miniștrii ruși, în calitate de arbitri invitați cu amabilitate, rezolvau cu succes disputele politice interne georgiene au trecut de mult. Acum, crizele politicii interne sunt reglementate de jure pe teritoriul unui alt stat. În acest context, declarația lui Bidzina Ivanishvili despre faptul că se retrage, nu adaugă stabilitate sistemului politic. În politica publică, clasa politică georgiană, desigur, va continua să dea vina pe comploturile «vecinului nordic» de propriile greșeli. Publicațiile dezvăluitoare despre modul în care «Kremlinul conduce politicienii georgieni» vor continua. Și un stereotip de lungă durată va fi impus societății: participarea directă a politicienilor occidentali în afacerile interne este o binecuvântare; încercările Rusiei de a sprijini titularii de mandat individual este un rău teribil.

Заместитель руководителя администрации президента РФ - пресс-секретарь президента РФ Дмитрий Песков  - Sputnik Moldova-România
Rusia
Peskov a comentat poziția lui Sandu față de trupele rusești din Transnistria

Schimbarea președintelui din Moldova va intensifica retorica anti-rusă, pro-occidentală și pro-română. Noul președinte, Maia Sandu, poate fi comparată cu Nikol Pashinyan. Un background occidental, la fel ca și valorile personale. Moscova și obiceiurile sale sunt mai puțin înțelese decât birocrația și networking-ul de la Bruxelles și Washington. La fel ca și Pashinyan, Sandu va repeta pasajele așteptate despre multidirecționalitate și despre necesitatea dezvoltării relațiilor cu toate centrele de putere. Diferența va consta în circumstanțele obiective ale geografiei. Pashinyan nu are cu cine să unească Armenia, dar Sandu îi reprezintă destul de bine pe unioniști – cei care nu recunosc independența statalității, istoriei și limbii moldovenești și vor să trăiască într-o Românie unită.

Prin intermediul tuturor canalelor, Moscova va transmite noii conduceri moldovenești o teză simplă: nu există o soluție militară la problema transnistreană, iar păstrarea Moldovei în spațiul lumii ruse, adică cu capitala suverană la Chișinău și nu la București și cu respectarea drepturilor majorității rusofone – reprezintă interesul național constant al Rusiei. Moscova nu va împiedica comerțul Transnistriei cu UE prin Moldova sau extinderea legăturilor proprii ale Moldovei cu Europa. Există linii roșii clare în ceea ce privește țara: retorica despre necesitatea retragerii contingentului rus de menținere a păcii nu este plăcută, dar este permisă, dar oricare alte încercări reale de a rezista trupelor, contrar acordurilor în formatul «5+2», nu va aduce pace. De fapt, aici merită reamintit cazul lui Mihail Saakașvili, care a crezut o parte din neoconservatorii americani și și-a pierdut propria țară.

Встреча президента Молдовы Майи Санду и украинского лидера Владимира Зеленского - Sputnik Moldova-România
Ucraina și Moldova pot bloca Transnistria – expert

Frații slavi

În sfârșit, frații slavi, care în ultimii ani nu sunt întotdeauna mulțumiți de frăție. În Belarus, Rusia este interesată de un transfer pașnic al puterii. Pe de o parte, Moscova înțelege măsura în care serviciile speciale ale Poloniei și Lituaniei sunt implicate în escaladarea protestelor după alegerea lui Alexandr Lukașenko. Pe de altă parte, a fost greu să nu observăm ceea ce făceau forțele de securitate cu protestatarii pașnici. Asistența HR reală acordată de Rusia sub forma mai multor autobuze cu soldați OMON grație Uniunii Statale Rusia-Belarus (care, notez, nu era necesară) nu ar trebui considerată ca o îngăduință în organizarea activității izolatorului de pe strada Okrestina. Rusia nu este interesată să predispună generațiile de tineri bieloruși împotriva sa. Pregătirea domoală a transferului de putere ca urmare a adoptării unei noi constituții și, de exemplu, a alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, când soarta țării este decisă nu pe stradă și pe canalele de Telegram, ci la secțiile de votare în conformitate cu procedurile competitive și deschise – este scenariul de care este interesată și Moscova.

Pentru Ucraina, anul 2021 nu va fi un an promițător. Desigur, «șoimii» și naționaliștii sunt încurajați de victoria Azerbaidjanului, sprijinită de Turcia. Tactica militară de a suprima inițial artileria de apărare antiaeriană și forța de muncă a forțelor de apărare cu ajutorul dronelor, precum și avansarea în continuare a propriilor forțe terestre pe teren muntos au adus succes. Livrările de arme din Statele Unite și Turcia creează la Kiev iluzia necesității de a «ataca la est». Dar Donbas seamănă cu Transnistria, cel puțin, prin prezența unui stat-patron puternic. Nu va exista nicio soluție militară. În ciuda a 450 de miliarde de grivne de datorii externe, a scăderii producției industriale, a riscului etern al politicii ucrainene – amenințarea cu demisia guvernului, posibilul eșec de a-și îndeplini obligațiile față de angajații din sectorul public, Ucraina va continua să crească cheltuielile militare (acum – 6% din PIB). În mijlocul rapoartelor mass-media despre construirea unei baze navale britanice la Nikolaev și a unei baze americane la Mariupol, politicienii ucraineni vor continua să explice societății că «agresiunea imperială» este de vină pentru toate necazurile. În plus, tendința de desuveranizare a Ucrainei se va intensifica. S-au introdus deja sancțiuni împotriva unora dintre anchetatorii ucraineni care se ocupau de relația dintre compania Burisma și fiul președintelui Biden.

2021 nu va fi un an al păcii pentru spațiul post-sovietic. Pandemia nu s-a terminat, SUA are o nouă administrație care este mult mai ideologică decât cea anterioară, conflictele sunt nerezolvate, guvernele naționale sunt slabe și suveranitatea națională este amenințată. Dorința partenerilor de peste ocean de a utiliza spațiul post-sovietic ca o zonă-tampon între Europa și Rusia și care trebuie să fie implicat permanent în noi și noi conflicte, nu slăbește. Dar eforturile Rusiei de menținere a păcii în Karabah, Transnistria și Donbas oferă o anumită speranță că, cel puțin în aceste teritorii, vor fi mai puține împușcături.

Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала