Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Moscova și Caracas semnează un acord pentru producerea vaccinului Sputnik V

© РФПИ и Центр имени Гамалеи / Trecere la banca de fotografiiПервая в мире вакцина от коронавируса
Первая в мире вакцина от коронавируса - Sputnik Moldova-România
Vicepreședintele Venezuelei Delcy Rodriguez a anunțat semnarea unui acord privind producerea în țara sa a vaccinului rusesc împotriva Covid-19, Sputnik V.

BUCUREŞTI, 15 ian – Sputnik. Caracas a semnat un acord cu Fondul rus de investiții directe (RFPI) pentru producerea în Venezuela a vaccinului rusesc Sputnik V împotriva Covid-19, a anunțat joi, 14 ianuarie, vicepreședintele țării, Delcy Rodriguez.

„În conformitate cu instrucțiunile din partea președintelui Nicolas Maduro, am participat la o conferință video cu șeful RFPI [Kirill Dmitriev] și adjunctul său [Alexandre Jouravlev] cu privire la livrarea și producția vaccinului Sputnik V în Venezuela în primul trimestru al anului 2021”, a anunţat Rodriguez pe Twitter, potrivit Sputnik France.

​Ministerul Sănătății din Venezuela a înregistrat anterior vaccinul Sputnik V pentru utilizare de urgență în țară.

La sfârșitul anului 2020, a treia etapă a studiilor clinice pentru vaccinul rusesc a avut loc în Venezuela, cu participarea a 2.000 de voluntari. Țara a semnat un contract în decembrie pentru livrarea a 20 de milioane de doze, suficiente pentru imunizarea a 10 milioane de persoane.

Vaccinul Sputnik V

Rusia a înregistrat vaccinul Sputnik V (GamCovidVac) pe 11 august, devenind prima țară din lume care a licențiat un vaccin împotriva Covid-19.

Dezvoltat de Centrul de Epidemiologie și Microbiologie Gamaleia din Moscova, vaccinul folosește două adenovirusuri umane ca vectori. Se cunoaşte că această platformă este sigură, eficientă și nu are efecte secundare pe termen lung. Potrivit ultimelor estimări, eficacitatea acestuia este estimată la 95%, potrivit Sputnik France. Peste 50 de țări au trimis către Rusia cereri pentru Sputnik V.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала