Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Chomsky la RT: SUA au cauzat răspândirea terorismului internațional

© AFP 2021 / Ronaldo SchemidtNoam Chomsky
Noam Chomsky - Sputnik Moldova-România
Într-un interviu acordat de Noam Chomsky agenţiei RT, acesta a spus că intelectualii liberali din SUA trăiesc „într-o lume fictivă”, în care un furnizor principal de „terorism internațional” - guvernul SUA - este perceput ca o forță fundamental benignă.

BUCUREŞTI, 25 ian – Sputnik. Noam Chomsky, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT), a spus, într-un interviu acordat agenţiei RT, că intelectualii liberali americani nu pot fi făcuţi „să recunoască faptul că Statele Unite sunt un stat terorist de frunte”.

Potrivit acestuia, aproape în toată istoria sa ca stat suveran, SUA a purtat războie de agresiune împotriva cuiva. Așa-numitul „război împotriva terorii”, pe care Ronald Reagan şi-a bazat politica sa externă, a fost încercarea Washingtonului de pune capăt „rezistenței la terorismul SUA în America Centrală și, de asemenea, în Africa de Sud”.

Nelson Mandela a fost considerat de SUA drept terorist până în 2008, mult timp după ce regimul apartheidului a fost desfiinţat. Războiul clandestin al SUA împotriva Nicaragua a fost condamnat de Curtea Internațională de Justiție ca o încălcare a dreptului internațional.

„Ceea ce a făcut administrația Reagan a fost vârful terorismului, după propriile noastre definiții. Dar New York Times a publicat un editorial în care a spus că putem respinge hotărârea instanței deoarece este un forum ostil. De ce este un forum ostil? Pentru că a condamnat SUA”, a mai spus Chomsky.

O altă victimă a SUA este Cuba, care a îndurat o blocadă de zeci de ani și o campanie susținută a SUA pentru subminarea guvernului și provocarea unei revolte. Aceste acţiuni „au fost un război terorist serios care aproape că a condus la distrugerea lumii” odată cu criza rachetelor cubaneze, este de părere Chomsky.

Incapacitatea intelectualilor liberali de a vedea politicile SUA aşa cum sunt nu este ceva îngropat în cărțile de istorie sau limitat la ceea ce se întâmplă pe plan extern. Revolta din 6 ianuarie de la Capitoliu, de exemplu, nu a fost declanşată de o „mulțime dezaxată” de susținători ai lui Trump care „au venit de nicăieri” și care au fost învinși pentru a dovedi gloria democrației americane.

Acest eşec al intelectualilor liberali cauzează un rău real pentru milioane de americani. Ideile lui Bernie Sanders, un politician care ar putea fi considerat cu ușurință de centru-dreapta într-o țară precum Germania, au fost prezentate ca fiind prea radicale pentru SUA în timpul campaniei prezidențiale.

„Ceea ce solicită el - asistență medicală universală, învățământ superior gratuit – a fost desconsiderat de partidele conservatoare din Europa. Este o insultă atât de mare împotriva poporului american a spune că este atât de înapoiat și reacționar încât nu poate avea ceea ce are Mexicul, Franța, Brazilia”, a încheiat Chomsky.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала