Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Marele actor Florin Piersic, mesaj emoționant la Aniversare!

Cel mai popular actor român al ultimilor 50 de ani, Florin Piersic, a transmis un mesaj emoționant cu prilejul unei frumoase vârste.

BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik. ”În ultimii ani nu-mi amintesc aniversări de-ale lui Florin fără camere de filmat și aplauze”, scrie cunoscutul realizator TV Dan Negru.

Florin Piersic - Sputnik Moldova-România
Societate
Florin Piersic, mărturisiri despre starea sa de sănătate – cât este de bolnav

”La aniversarea de 80 i-am promis că cea de 85 va fi cea mai strălucitoare. Nu m-am ținut de cuvânt”, scrie teleastul, redând și mărturisirea marelui actor: ”E prea multă tristețe anul ăsta , puștiule”

Cu câteva zile înainte de aniversare, Florin Piersic a transmis o emoționantă scrisoare „către voi”.

”În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi știți ca n-am avut niciodată rețineri în a-mi spune vârsta”, scrie Florin Piersic, punctând cu o glumă: ”Sunt actori si mai ales actrițe care parca sunt născuți pe 29 februarie, așa că înaintează în vârstă o data la patru ani”.

De fapt, continuă marele actor, ”dacă mă gândesc bine, acum fiecare an împlinit e o victorie, mai ales daca este trăit frumos, cu speranță, cu bucurie. O sa vedeți și voi când veți ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!”.

”An de an, televiziunile, presa și mai ales voi, publicul, m-ați sărbătorit, m-ați răsfățat, m-ați aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate și toată iubirea voastră, cu recunoștință”, scrie Florin Piersic.

Preluând o zicere din teatru, marele artist spune că ”Spectacolul trebuie să continue” – și asta ”indiferent ce se întâmplă în viată actorilor de pe scenă”.

Ei, actorii, ”trebuie sa fie acolo, sa intre în pielea personajelor lor, să vă aducă un zâmbet în suflet, sau o lacrimă în colțul ochiului”.

Anul ăsta, mărturisește Florin Piersic, ”aveam în plan o altfel de întâlnire, pentru că știți că a devenit aproape o tradiție să îmi petrec ziua de naștere pe scenă, cu voi alături”. Și, spune marele actor, ”m-am gândit mult la asta”.

”Si acum vine marele „Dar” - Copii, e prea multă tristețe în lume”, scrie Florin Piersic. ”De curând  mi-am pierdut un prieten de o viață, Rocco - Grigore Rusu, care a fost răpus de boala asta blestemată, iar o minunată parteneră a mea se zbate acum între viață și moarte, din același motiv”.

Așa că marele artist își calcă pe dorință: „Va spun drept: mi se pare cam nepotrivit să ne ținem de sărbătoriri”.

Da, continuă actorul care simbolizează ”eroul” în filmul românesc, ”dacă nu ne vom vedea față în față, fie pe scenă, fie pe micul ecran,  asta nu înseamnă că vă iubesc mai puțin”.

”Anul asta este anul Vărsătorului, așa ca sunt convins că ne așteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită”, scrie Florin Piersic. ”VĂ ROG să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru. Fiți buni unii cu alții – și, la anul, facem  o sărbătorire și pentru 85 și pentru 86 la un loc! E o promisiune! Va pup cu dragoste!”.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала