Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Părinții, despre Cîmpeanu: ”Am văzut un ministru total depășit”

© Inquam Photos / OCTAV GANEASorin Câmpeanu
Sorin Câmpeanu - Sputnik Moldova-România, 1920, 01.02.2021
Ministrul Educației este criticat în termeni foarte duri într-un grup de Facebook care se dorește a fi o voce a părinților elevilor din România. Printre altele, demnitarul este acuzat că îl deranjează orice întrebare dificilă.

BUCUREȘTI, 1 feb – Sputnik. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a atras critici vehemente din partea părinților din România, după interviul acordat ieri, 31 ianuarie 2021, unui post de televiziune.

”Am văzut un ministru total depășit de tot ce se întâmplă în sistem, un ministru deranjat de orice întrebare dificilă, un ministru care nu acceptă să fie contrazis, un ministru care se teme ca Necuratu' de apa sfințită de orice critică, un ministru care se rezumă la a constata eșecul sistemului fără a veni cu soluții”, spune un părinte care este, totodată, și administrator al grupului de Facebook Părinții elevilor din România.

În opinia sa, Sorin Cîmpeanu este un ministru care nu își asumă nici un insucces însă le generează în cascadă pe modelul vechi al erorilor de Windows 95 și care prezintă cifre și sondaje exclusiv favorabile propriilor decizii.

Sorin Cîmpeanu, ”pus la zid”: nu furnizează răspunsuri

Mai mult decât atât, potrivit mesajului postat în grupul Părinții elevilor din România, demnitarul de la Educație este preocupat să facă tot felul de comparații nerealiste între sistemul românesc de educație și cel occidental de top.

Sorin Cîmpeanu - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.01.2021
Educație
Cîmpeanu: se întâmplă cu dascălii care nu pot merge la școală

În ceea ce privește gestionarea situațiilor delicate, părintele acuză demnitarul că livrează doar tăcere.

Referitor la redeschiderea în format fizic a școlilor, Sorin Cîmpeanu este acuzat că nu știe exact cum se va produce acest fapt, dar că știe clar că trebuie să se întâmple.

Mai mult decât atât, ministrul Educației este acuzat că nu furnizează răspunsuri cu privire la distanțarea din clase, la respectarea regulilor și a măsurilor aplicabile și că este un demnitar ce crede că asumarea responsabilității este apanajul altora.

Grav este, însă, finalul mesajului administratorului grupului de Facebook menționat, în opinia căruia Sorin Cîmpeanu este deranjat ”până la criza de nervi” de opiniile părinților îngrijorați și că demnitarul ar considera că are drept de viață și de moarte asupra elevilor și familiilor acestora.

”Un ministru cu veleități imediate de fost ministru de tristă amintire”, a încheiat părintele.

Reamintim că, în interviul de ieri, 31 ianuarie 2021, Sorin Cîmpeanu a vorbit din nou despre momentul reluării cursurilor în format fizic, însă a lăsat, din păcate, multe întrebări nerostite fără răspuns. Mai exact, acesta nu are soluții pentru situația în care multe cadre didactice se vor îmbolnăvi, de vină fiind cunoscutul deficit de personal din sistemul de învățământ.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала