Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

În Crimeea a fost descoperită o necropolă din epoca romană

În Crimeea a fost descoperită o necropolă care datează din epoca romană, secolul I-III al erei noastre. Cei obiecte au fost găsite în timpul săpăturilor.

În timpul unor săpături într-o necropolă din epoca romană, supusă anterior jafurilor, au descoperit mii de obiecte prețioase, a declarat jurnaliștilor cercetătorul Institutului de Arheologie al Academiei de Științe a Rusiei, doctorul în istorie, coordonatorul expediției, Oleg Șarov.

Necropola din epoca romană cu pietre funerare antropomorfe și stele cu chipuri a fost descoperit în preajma orașului Sevastopol, a anunțat serviciul de presă al Institutului de Arheologie al Academiei de Științe. Descoperirea a avut loc în timpul studierii necropolei Kil-Dere.

“Necropola a fost jefuită în totalitate, din 300 de morminte am descoperit doar 15 neatinse, adică e vorba de 5%. În mormântul Frontovoe-3 (suburbia Sevastopolului), care nu a fost jefuit, am descoperit șase mii de obiecte. Aici sunt mii de obiecte. Cu toate acestea, ele ne arată foarte multe lucruri – despre perioada în care s-a format această necropolă, despre perioada în care aici exista o așezare, la sfârșitul secolului I, începutul secolului II al erei noastre și sfârșitul ei, în perioada invaziei hunilor în secolul IV”, a declarat Șarov.

Așezarea nu a fost identificată. Potrivit cercetătorilor, acest lucru este legat de faptul că necropola a fost formată de migratorii sarmați. Aceasta se află pe o colină și cele 63 de pietre funerare găsite demonstrează că e vorba de un loc care indică un statul înalt. Obiectele descoperite – ceramică, fibule de argint, vase de sticlă, monede, elemente ale harnașementului de cal.

“Sunt monede din a doua jumătate a secolului III al erei noastre. Printre ele – dinarul de argint și sesterciu și dupondiu de bronz. Hamul e într-un stil special ajurat, din epoca lui Marc Aurelian, anume atunci în armata romană erau utilizate astfel de obiecte.  În acea perioadă în Hersones staționau unitățile Legiunii Macedoniene V, ale legiunii XI Claudiuană, Legiunea Italiană I”, a relatat arheologul.

Suprafața sitului are deja 6,5 mii metri pătrați, iar alte 2 mii de metri pătrați urmează să fie săpate și studiate. Lucrările au loc înaintea demarării construcției autostrăzii Tavrida. Arheologii vor efectua săpături în alte patru locuri, unde urmează să fie construită autostrada. Vor fi studiate tumultumuri din epoca bronzului și două așezări din epoca bronzului și romană, a anunțat coordonatorul lucrărilor.

© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiUn membru al expediției în timpul studierii necropolei din Kil-Dere, în apropierea Sevastopolului, în cadrul lucrărilor arheologice, efectuate până la lucrările de construcție a autostrăzii Tavrida
Участник экспедиции во время исследования грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
1/12
Un membru al expediției în timpul studierii necropolei din Kil-Dere, în apropierea Sevastopolului, în cadrul lucrărilor arheologice, efectuate până la lucrările de construcție a autostrăzii Tavrida
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiPlăci de piatră ale culturii scitice târzii, descoperite în necropola Kil-Dere, din apropierea Sevastopolului
Каменные плиты, принадлежащие позднескифской культуре, найденные при исследовании грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя  - Sputnik Moldova-România
2/12
Plăci de piatră ale culturii scitice târzii, descoperite în necropola Kil-Dere, din apropierea Sevastopolului
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiUn membru al expediției în timpul studierii necropolei din Kil-Dere, în apropierea Sevastopolului, în cadrul lucrărilor arheologice, efectuate până la lucrările de construcție a autostrăzii Tavrida
Участница экспедиции во время исследования грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
3/12
Un membru al expediției în timpul studierii necropolei din Kil-Dere, în apropierea Sevastopolului, în cadrul lucrărilor arheologice, efectuate până la lucrările de construcție a autostrăzii Tavrida
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiMoneda antică romană de bronz Dupondiu, descoperită în timpul săpăturilor în necropola Kil-Dere
Бронзовая древнеримская монета дупондий, найденная при исследовании грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
4/12
Moneda antică romană de bronz Dupondiu, descoperită în timpul săpăturilor în necropola Kil-Dere
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiUn membru al expediției în timpul studierii necropolei din Kil-Dere, în apropierea Sevastopolului, în cadrul lucrărilor arheologice, efectuate până la lucrările de construcție a autostrăzii Tavrida
Участник экспедиции во время исследования грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
5/12
Un membru al expediției în timpul studierii necropolei din Kil-Dere, în apropierea Sevastopolului, în cadrul lucrărilor arheologice, efectuate până la lucrările de construcție a autostrăzii Tavrida
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiO brățară fragmentată în formă de șarpe de bronz găsită în timpul studiului cimitirului Kil-Dere de lângă Sevastopol
Бронзовый фрагментированный змеиновидный браслет, найденный при исследовании грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
6/12
O brățară fragmentată în formă de șarpe de bronz găsită în timpul studiului cimitirului Kil-Dere de lângă Sevastopol
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiVas de sticlă găsit în studiul cimitirului solului Kil-Dere lângă Sevastopol
Стеклянный сосуд, найденный при исследовании грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
7/12
Vas de sticlă găsit în studiul cimitirului solului Kil-Dere lângă Sevastopol
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiVase, datate cu sfârșitul secolului I-II, și ulcioare din secolul II-III, cu ocru roșu , găsite în timpul cercetării cimitirului Kil-Dere de lângă Sevastopol
Краснолаковая посуда и кувшины, найденные при исследовании грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
8/12
Vase, datate cu sfârșitul secolului I-II, și ulcioare din secolul II-III, cu ocru roșu , găsite în timpul cercetării cimitirului Kil-Dere de lângă Sevastopol
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiNecropola Kil-Dere
Грунтовый могильник Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
9/12
Necropola Kil-Dere
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiNecropola Kil-Dere
Захоронение на грунтовом могильнике Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
10/12
Necropola Kil-Dere
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiVase de sticlă găsite în timpul studiului cimitirului Kil-Dere de lângă Sevastopol
Стеклянные емкости, найденные при исследовании грунтового могильника Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
11/12
Vase de sticlă găsite în timpul studiului cimitirului Kil-Dere de lângă Sevastopol
© Sputnik / Anna Sadovnikova / Trecere la banca de fotografiiNecropola Kil-Dere
Грунтовый могильник Киль-Дере близ Севастополя - Sputnik Moldova-România
12/12
Necropola Kil-Dere
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала