Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Cîmpeanu, depășit de situație: ce propune pentru grădinițe

Sorin Cîmpeanu - Sputnik Moldova-România, 1920, 03.02.2021
Ministrul Educației a dovedit, într-o declarație făcută la un post de televiziune, că efectele deficitului de personal în grădinițe vor fi dezastruoase. Ce se întâmplă dacă se îmbolnăvesc educatoarele.

BUCUREȘTI, 3 feb – Sputnik. Anunțul președintelui României, Klaus Iohannis, privind reluarea cursurilor și activităților în format fizic, începând cu data de 8 februarie 2021, când debutează semestrul al doilea al acestui an școlar nu a rămas fără urmări.

Детский сад - Sputnik Moldova-România, 1920, 28.01.2021
Educație
Educatoare: ”Societatea ne condamnă pentru că am stat acasă”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu explicații suplimentare, pentru că dascălii, dar și părinții și elevii sunt interesați să afle cum va fi influențat procesul instructiv educativ de predare învățare evaluare în cazul în care profesorii se vor îmbolnăvi.

Demnitarul a vorbit și despre educatoare, categorie pe care, de regulă, ”o sărea”.

În cazul în care educatoarea ori învățătoarea nu poate veni la grădiniță sau la școală și nici nu poate fi înlocuită de către alți colegi, atunci copiii fac ore online.

Sputnik a atras atenția în nenumărate rânduri că deficitul de personal din sistemul de învățământ NU PERMITE înlocuirea dascălilor bolnavi.

E bine că, totuși, a aflat și ministrul Sorin Cîmpeanu de această problemă, chiar dacă nu are soluții pentru rezolvarea ei.

Dacă la gimnaziu sau liceu se mai pot găsi înlocuitori, a spus Cîmpeanu, același lucru nu este valabil și în cazul învățământului primar sau preșcolar.

“Lucrurile stau cu totul altfel în învățământul primar și în grădiniță, unde dacă s-a îmbolnăvit un învățător sau un educator, în cazul în care nu există cadru didactic de schimb, și din păcate în cele mai multe nu există cadre didactice care ar putea să preia atribuțiile unui educator sau învățător, în acea școală clasa va trece online”, a precizat ministrul Cîmpeanu.

Totuși, formularea ”în cazul în care nu există cadru didactic de schimb” îl poziționează pe ministrul Sorin Cîmpeanu în sfera oamenilor depășiți de situație și slab informați. Nu există cadrul didactic de schimb că nu are de unde să existe, domnule ministru!

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала