Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Înscriere clasa pregătitoare 2021: regulile care trebuie urmate

© Sputnik / Mihai CarausОдин день ученика в пандемии
Один день ученика в пандемии - Sputnik Moldova-România, 1920, 06.02.2021
În acest an, înscrierile în clasa pregătitoare 2021 încep în data de 15 martie și se încheie în data de 29 aprilie aceasta fiind, de altfel, etapa întâi de înscriere în învățământul primar. Ce prevede proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

BUCUREȘTI, 6 feb – Sputnik. Ministerul Educației a publicat, pe pagina sa de internet, în dezbatere publică, proiectul de Metodologie de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2021-2022.

Data de 20 mai 2021 este stabilită pentru a da un răspuns la întrebarea dacă micuții au fost sau nu înmatriculați la unitatea școlară dorită. Și aceasta pentru că abia atunci școlile afișează listele cu copiii înmatriculați și cu locurile rămase disponibile după prima etapă de înscriere.

Se menține, și în acest an, repartizarea aleatorie a copiilor la clase, astfel că nu va mai fi posibil ca un cadru didactic să își facă o listă cu copiii doriți, aleși în baza unor anumite criterii, de regulă, materiale.

Sorin Cîmpeanu - Sputnik Moldova-România, 1920, 29.01.2021
Educație
Cîmpeanu: se întâmplă cu dascălii care nu pot merge la școală

Proiectul anulează evaluarea psihosomatică efectuată de Centrul Județean de Asistență și Resurse Educaționale în cazul copiilor care au urmat grădinița și împlinesc vârsta de 6 ani după data de 1 septembrie 2021 și până pe 31 decembrie 2021.

Această evaluare va fi făcută numai de copiii care nu au frecventat grădinița și pentru cei care au venit acum în România și doresc să se înscrie în clasa pregătitoare.

Restul se vor înscrie la clasa pregătitoare în baza unei recomandări făcute de grădiniță.

În acest an nu se va mai organiza ”Ziua porților deschise”, în schimb școlile în care vor exista clase pregătitoare în anul școlar 2021-2022 vor face acțiuni de promovare a ofertei școlii pe site sau prin afișare la avizierul școlii.  

Înscrierea în clasa pregătitoare nu este condiționată de frecventarea grupei mari a grădiniței.

În cazul în care aplicația informatică semnalează că pentru copilul respectiv a mai fost depusă o cerere de înscriere la altă școală, înscrisă în baza de date, întrucât a fost validată, dosarul de înscriere nu este acceptat și rămâne valabilă opțiunea deja asumată pentru altă școală, se arată în Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022.

Procedura de înscriere în clasa pregătitoare 2021

Părinții sau tutorii legali pot completa cererea-tip de înscriere online, o pot trimite prin e-mail, prin poștă sau o pot depune la secretariatul unității de învățământ la care doresc să înscrie copilul.

În prima etapă, completarea cererilor de înscriere în clasa pregătitoare și validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică se realizează în perioada 15 martie –29 aprilie 2021.

Ученик  - Sputnik Moldova-România, 1920, 17.01.2021
Educație
Testarea COVID la școală: secretar de stat, explicații

În cazul completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite școlii și declarația-tip pe proprie răspundere. Aceasta poate fi găsită în Anexa nr. 5 a metodologiei și se referă la veridicitatea informațiilor introduse în cerere, precum și la recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare dacă cel mic va împlini 6 ani după 1 septembrie 2021 și nu a parcurs grădinița sau a revenit din străinătate acum.

Următorul pas este validarea cererii-tip de înscriere, care este obligatorie și se face la școala la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice.

Se compară  datele introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte. Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.

În cazul în care părintele sau tutorele depune cerea direct la școală, împreună cu documentele justificative, atunci verificarea și validarea datelor introduse se face în prezența părintelui și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, conform unei programări realizate de către școală.

Școala ar trebui să asigure posibilitatea de programare telefonică a părinților pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip.

După completarea și validarea cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive.

În prima etapă, repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, folosind aplicația informatică și pe baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.

În cea de-a doua etapă sunt înscriși, pe locurile libere rămase, copiii care nu au participat la prima etapă ori, din diferite motive, nu au fost distribuiți.

Etapa I de înscriere la clasa pregătitoare 2021

Copiii ai căror părinți au cerut înscrierea la școala de circumscripție sunt admiși în primă fază.

Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ - Sputnik Moldova-România, 1920, 03.01.2021
EDITORIALIST
Respectați școala și profesorii! Nu vă e rușine să îi tot jigniți?

În faza a doua sunt procesate cererile părinților care doresc înscrierea celor mici la o altă școală, pe locurile rămase libere.

Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere din școală, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de către Consiliul de Administrație al școlii.

În a treia fază, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicației informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala de circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată.

Fiecare unitate de învățământ va afișa lista copiilor înmatriculați după prima etapă. Acest lucru va fi făcut la fiecare școală și pe site-ul inspectoratului școlar, potrivit calendarului înscrierii.

De asemenea, școlile care vor avea clasă pregătitoare în anul școlar 2021-2022 vor afișa locurile rămase libere.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала