Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Surpriză: PSD ia fața Guvernului Cîțu… chiar la Bruxelles!

© Inquam Photos / OCTAV GANEASigla PSD
Sigla PSD - Sputnik Moldova-România, 1920, 10.02.2021
Premierul Florin Cîțu are în următoarele zile discuții la Bruxelles, dar social democrații i-au luat-o înainte! Un mesaj de ultimă oră.

BUCUREȘTI, 10 feb – Sputnik. Începând de mâine, pe Florin Cîțu îl așteaptă două zile de discuții la Bruxelles cu liderii europeni, în care va avea de înfruntat pretențiile privind deficitul bugetar.

Florin Cîțu - Sputnik Moldova-România, 1920, 10.02.2021
Politică
Cîțu a anunțat că deficitul bugetar al României va fi de 8,2 la sută

În plus, Cîțu pleacă fără să fi trecut Bugetul 2021 prin Parlament, ceea ce l-ar putea pune în postura de a ceda în fața unor cerințe ale liderilor europeni.

În afară de asta, surpriză, un mesaj de ultimă oră transmis de președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că social democrații i-au luat-o înainte lui Cîțu și au discutat azi cu lideri europeni.

Ciolacu spune că a avut aceste discuții pentru că România ”riscă să #piardă peste 30 de miliarde de euro din cauza incompetenței și nepăsării actualei guvernări”.

”Politizarea, bâlbele, lipsa consultării reale cu partidele de opoziție, societatea civilă, partenerii sociali și autoritățile locale au făcut ca tot ce a trimis până acum Guvernul la Bruxelles să fie #respins pe bandă rulantă”, spune liderul PSD.

Pro, în acest context, Ciolacu spune că a avut discuții cu ”partenerii noștri europeni” pentru a găsi ”soluțiile cele mai bune astfel încât România să beneficieze cât mai rapid de aceste fonduri, vitale în condițiile în care Guvernul a venit cu un buget de austeritate și a tăiat veniturile la peste 7 milioane de români”.

Marcel Ciolacu arată că atât Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, cât și Comisarii pe Muncă, Nicolas Schmit, și Dezvoltare, Elisa Ferreira, ”au salutat propunerea noastră referitoare la un consens național asupra acestui plan și au susținut ferm ideea că fondurile trebuie cheltuite corect și transparent și, în același timp, planul de redresare să reprezinte o viziune cu adevărat modernă pentru dezvoltarea României”.

De asemenea, completează Ciolacu, ”am discutat despre preocuparea constantă a PSD privind salariul minim european, dar și despre drepturile muncitorilor români în Europa”.

Un singur comentariu: desigur, discuțiile cu ”partenerii europeni” sunt importante – dar în condițiile în care România are ceva de câștigat, nu de… cedat. Pentru că, până acum, de câte ori partidele sau guvernele românești au ”discutat” cu liderii europeni, fie că proveneau din PPE sau SPD, românii au plătit.

Iar când Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici au rezistat pretențiilor exagerate ale ”partenerilor”, aceștia au decis să izoleze PSD, ba chiar Timmermans a avut un moment de tandrețe electorală cu… PNL!

***

Precizăm că, pe 11 și 12 februarie, prim-ministrul Florin Cîțu va avea la Bruxelles întrevederi cu înalți oficiali europeni cu președinții Consiliului European, Charles Michel, Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și al Parlamentului European, David Sassoli, precum și cu vicepreședinții executivi ai Comisiei Europene Frans Timmermans, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis.

Prim-ministrul se va întâlni și cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, dar și cu reprezentanți ai grupurilor politice din cadrul Parlamentului European: liderul Grupului PPE, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White, liderul Grupului RENEW, Dacian Cioloș și liderul Grupului S&D, Iratxe García Pérez.

Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала